Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a purtat un scurt dialog cu premierul ungar Viktor Orbán

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o scurtă convorbire cu premierul ungar Viktor Orbán, cu care s-a întâlnit la ceremonia de învestitură a noului președinte al Argentinei, Javier Milei.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a purtat un scurt dialog cu premierul ungar Viktor Orbán
Foto: www.president.gov.ua

Articol de Florin Lepădatu, 11 Decembrie 2023, 08:14

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o scurtă convorbire cu premierul ungar Viktor Orbán, cu care s-a întâlnit la ceremonia de învestitură a noului președinte al Argentinei, Javier Milei. O înregistrare îi arată pe cei doi discutând circa 20 de secunde, iar partea ungară a comunicat ulterior că Orbán i-a spus liderului de la Kiev că statele membre UE continuă să discute despre aderarea Ucrainei. Ungaria se opune deschiderii negocierilor de aderare a Ucrainei și alocării a 50 de miliarde de euro pentru Kiev și ar putea bloca decizii în acest sens la summit-ul UE din 14-15 decembrie.

Un veto al Budapestei ar putea afecta și Republica Moldova, după cum transmite corespondentul RRA, Bogdan Isopescu: ”Ungaria este singura țară care se opune invitării Ucrainei în Uniunea Europeană. Motivele invocate oficial de premierul ungar Viktor Orbán țin de situația drepturilor minorităților din Ucraina sau de faptul că statele europene nu ar fi avut încă o discuție strategică despre efectele lărgirii Uniunii. Pe de altă parte însă, Ungaria face presiuni sau, citez oficialii din consiliu, ”Ungaria șantajează Bruxellesul cu votul asupra Ucrainei pentru că dorește deblocarea fondurilor europene destinate ei, fonduri blocate pentru că nu a făcut reformele promise, în special în privința respectării statului de drept”. Dacă Ungaria nu va ceda, cel mai probabil, Ucraina și Republica Moldova vor fi tratate la pachet, pentru că invitarea Republicii Moldova fără Ucraina ar fi o lovitură de imagine mult prea dură pentru Uniunea Europeană. La pachet însă, Consiliul ar putea găsi o formulă intermediară, cel puțin la nivel declarativ, pentru a merge mai departe cu lărgirea. Un alt subiect al Consiliului este cadrul financiar multianual, unde 50 de miliarde de euro sunt destinate sprijinirii Ucrainei pe termen lung. Din nou, Ungaria este singura voce care se opune pentru aceleași motive sau pentru aceeași monedă de schimb. În fine, tensiunile dintre Israel și Hamas vor ocupa o altă parte a discuțiilor. Dincolo de acuzarea Hamas de terorism, Uniunea Europeană a criticat răspicat nu doar bombardarea Fâșiei Gaza de către Israel sau lipsa accesului suficient pentru a ajuta poporul palestinian, dar și ultimele acte de violență ale coloniștilor israelieni în Cisiordania.”/RADOR RADIO ROMÂNIA/

În lume 17 Ianuarie 2025, 08:18

Polonia şi-a fortificat frontiera cu Belarus pentru a împiedica valul de migranţi

Polonia încearcă să protejeze flancul estic al NATO împreună cu ţările baltice atât de războiul hibrid al Rusiei şi...

Polonia şi-a fortificat frontiera cu Belarus pentru a împiedica valul de migranţi
Franța - Moțiunea de cenzură, respinsă de Adunarea Națională
În lume 16 Ianuarie 2025, 20:50

Franța - Moțiunea de cenzură, respinsă de Adunarea Națională

Moțiunea a fost susținută doar de comuniști și ecologiști.

Franța - Moțiunea de cenzură, respinsă de Adunarea Națională
Germania: Economia subterană "ia proporţii"
În lume 16 Ianuarie 2025, 19:19

Germania: Economia subterană "ia proporţii"

Un studiu recent al Institutului Economiei Germane a dezvăluit că numărul persoanelor de peste 18 ani care lucrează ilegal în...

Germania: Economia subterană "ia proporţii"
Ajutor financiar pentru proprietarii de câini și de pisici din Italia
În lume 16 Ianuarie 2025, 17:08

Ajutor financiar pentru proprietarii de câini și de pisici din Italia

Este vorba de deducerea unei părți din cheltuielile cu asistența veterinară.

Ajutor financiar pentru proprietarii de câini și de pisici din Italia
Regimul separatist de la Tiraspol refuză să se întâlnească cu autorităţile R. Moldova
În lume 16 Ianuarie 2025, 16:44

Regimul separatist de la Tiraspol refuză să se întâlnească cu autorităţile R. Moldova

Autorităţile centrale de la Chişinău intenţionau să discute, între altele, cu separatiştii despre livrarea cărbunelui din...

Regimul separatist de la Tiraspol refuză să se întâlnească cu autorităţile R. Moldova
Noul guvern bulgar a depus jurământul de învestitură
În lume 16 Ianuarie 2025, 15:06

Noul guvern bulgar a depus jurământul de învestitură

Noul premier, Rosen Jeliazkov, în vârstă de 56 de ani, până acum președinte al Parlamentului, este un apropiat al fostului...

Noul guvern bulgar a depus jurământul de învestitură
Reluarea livrărilor de gaze ruseşti în regiunea transnistreană rămâne incertă
În lume 16 Ianuarie 2025, 13:55

Reluarea livrărilor de gaze ruseşti în regiunea transnistreană rămâne incertă

Federația Rusă ar putea relua livrările de gaze naturale în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, dar în volumul care...

Reluarea livrărilor de gaze ruseşti în regiunea transnistreană rămâne incertă
Noul guvern francez se confruntă deja cu o primă moţiune de cenzură
În lume 16 Ianuarie 2025, 13:51

Noul guvern francez se confruntă deja cu o primă moţiune de cenzură

În Franţa, noul guvern instalat înainte de Crăciun, se confruntă cu prima moţiune de cenzură iniţiată de opoziţia de stânga.

Noul guvern francez se confruntă deja cu o primă moţiune de cenzură