Preşedintele Rusiei a ordonat Armatei să intervină pt stingerea incendiilor
Mulți localnici spun că nu s-a făcut suficient efort pentru a stinge incendiile.
Articol de Sergiu Şteţ, 01 August 2019, 15:51
Președintele rus, Vladimir Putin, a ordonat armatei să ajute la combaterea incendiilor masive care afectează Siberia și alte regiuni din est.
Decizia a fost luată după ce Putin a fost informat asupra crizei tot mai mari de către șeful Ministerului pentru situații de urgență.
Aproximativ trei milioane de hectare au fost afectate, în ceea ce Greenpeace descrie drept o „catastrofă ecologică”. Mulți localnici spun că nu s-a făcut suficient efort pentru a stinge incendiile.
Peste 700.000 de persoane au semnat o petiție prin care au solicitat acțiuni mai intense și declararea unei situații de urgență în întreaga regiune Siberia.