Președintele Eurogrup, ultimatum pentru Grecia
Jeroen Dijsselbloem a precizat că Atena are termen până vineri pentru a accepta condiţiile şi a convocat o nouă reuniune a miniştrilor de finanţe ai statelor din zona euro.
Articol de RADOR, 16 Februarie 2015, 21:06
Preşedintele grupului statelor care utilizează moneda unică europeană, Jeroen Dijsselbloem, a dat un ultimatum Greciei pentru a accepta prelungirea actualului program internaţional de asistenţă financiară.
Jeroen Dijsselbloem a precizat că Atena are termen până vineri pentru a accepta condiţiile şi a convocat pentru vineri o nouă reuniune a miniştrilor de finanţe ai statelor din zona euro.
Grecia a declarat luni că oferta făcută de miniştrii de finanţe ai statelor din zona euro de a prelungi programul internaţional de asistenţă financiară a Greciei este "absurdă şi inechitabilă", transmite BBC.