Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a depus candidatura pentru un nou mandat
Mai multe sondaje de opinie o creditează pe Maia Sandu cu cele mai mari șanse de a câștiga.

Articol de Radiojurnal, 12 Septembrie 2024, 22:17
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a depus joi la Comisia Electorală Centrală de la Chișinău candidatura pentru un nou mandat.
Ea este sprijinită de Partidul Acțiune și Solidaritate, pe care l-a fondat și care este la guvernare în prezent în Republica Moldova.
Maia Sandu este cel de-al 2-lea candidat înregistrat în cursa prezidențială, după fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, demis pentru corupție și desemnat de Partidul Socialiştilor - transmite Radio Chișinău.
Mai multe sondaje de opinie o creditează pe Maia Sandu cu cele mai mari șanse de a câștiga.