"Fabricat în Moldova”, începând de miercuri la Chişinău
La expoziţie vor participa peste 350 de întreprinderi din Republica Moldova.
Articol de Radio România Actualităţi, 27 Ianuarie 2025, 16:36
Peste 350 de întreprinderi din Republica Moldova vor participa la expoziţia "Fabricat în Moldova", care va avea loc la Chişinău, începând din 29 ianuarie. La eveniment vor participa inclusiv companii noi moldoveneşti care nu au mai fost până acum la astfel de expoziţii.
Aproximativ 80 de antreprenori din mai multe judeţe din România vor fi prezenţi la Forumul economic moldo-român, care va avea loc în cadrul evenimentului -- a precizat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea:
”În cadrul Forumului Economic Moldo-Român vor participa circa 80 de antreprenori din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Baia Mare, Maramureş şi Galaţi. Deci forumul de afaceri va fi organizat pe data de 29. Deja s-au înscris peste 100 de companii autohtone.”
Vor fi organizate şi târguri de cariere, 50 de companii vor veni pentru a promova locurile de muncă acasă, evenimente dedicate antreprenoriatului feminin şi învăţământului dual, precum şi discuţii între producătorii autohtoni şi agenţi economici din străinătate, în eventualitatea încheierii unor contracte de cooperare - ne-a transmis Mariana Vasilache, de la Radio Chişinău./editor Florin Lepadatu/