Pandemia ar putea avea șase sau șapte valuri
Experţii germani au avertizat asupra unui al cincilea, al șaselea ori chiar al șaptelea val al pandemiei, dacă adulții nu se vaccinează.
Articol de Florin Lepădatu, 23 Noiembrie 2021, 07:28
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Europa ar putea fi considerată din nou epicentrul pandemiei în aceste zile, însă oficialitățile de la Bruxelles fac apel către populație să înțeleagă faptul că restricțiile și vaccinarea reprezintă calea de ieșire din această situație.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că executivul comunitar înțelege starea de saturație a cetățenilor după aproape doi ani de pandemie și respectă dreptul la proteste pașnice, dar într-o situație de urgență publică unele drepturi pot fi restrânse.
De altfel, după Austria, și Cehia și Slovacia impun restricții persoanelor nevaccinate și iau în calcul carantina totală.
În Germania, numărul cazurilor de COVID-19 s-a dublat în aproape o săptămână, iar cancelarul Angela Merkel a subliniat că trebuie oprită creșterea exponențială a numărului de infecții.
Experții germani avertizează că pandemia ar putea avea șase sau șapte valuri.
Corespondentul RRA la Bonn, Vlad Drăghicescu, transmite: ”Ministrul sănătății, Jens Spahn, este convins că până la sfârșitul acestei ierni "toți locuitorii Germaniei vor fi probabil vaccinați, recuperați sau morți". În ceea ce privește varianta Delta, mai contagioasă, acesta recomandă de urgență vaccinarea cu doza 3. Spahn s-a declarat încântat de faptul că eforturile de vaccinare se intensifică, multă lume alegând să facă doza booster. Potrivit lui Spahn, în prezent populația alege cel mai des vaccinul producătorului german BioNTech. 6 milioane de doze urmează să fie livrate numai la începutul săptămânii, pentru a se asigura aprovizionarea în Germania. Spahn a mai declarat că, în opinia sa, vaccinarea obligatorie nu ar sparge al patrulea val. În schimb, trebuie reduse contactele și efectuate vaccinări de rapel. Statul trebuie să acționeze decisiv și să reglementeze ceea ce este urgent - a mai spus Spahn. Ministrul consideră că există o obligație morală de vaccinare, bazată pe solidaritate. Leif Erik Sander, șeful grupului de cercetare în domeniul vaccinurilor de la Clinica "Charité" din Berlin, a avertizat asupra unui al cincilea, al șaselea ori chiar al șaptelea val al pandemiei, dacă adulții nu se vaccinează.”