Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Obiective strategice în parteneriatul cu Statele Unite ale Americii

Interviu cu Excelența Sa Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles

Obiective strategice în parteneriatul cu Statele Unite ale Americii
Excelența Sa Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles (foto: Diana Prodan)

Articol de Diana Prodan, 03 Iunie 2018, 09:22

Diana Prodan (Șișu): Excelența dvs., mă bucur să vă cunosc! Aș dori să discutăm despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

În primul rând vă mulțumesc pentru interesul și prezența dvs. aici, pentru participarea la evenimentele recente pe care Consulatul General al României de la Los Angeles le-a susținut și pentru interesul pe care-l arătați pentru informarea opiniei publice, atât în România cât și în străinătate, cu privire la activitatea oficiilor consulare ale României. Din experiențele mele anterioare, ca șef al Consulatelor de la Trieste sau Catsellon de la Plana, am avut plăcerea de a colabora foarte bine cu Radio România, pentru interesul public.

Am împlinit, de curând, un an de când am început misiunea aici la Los Angeles. Pentru mine este o mare onoare să reprezint țara noastră pe coasta de vest a Americii, este o mare onoare să-mi reprezint țara oriunde în lume. Însă Misiunea de aici are o semnificație cu atât mai importantă pentru faptul că Statele Unite ale Americii sunt dintre cei mai importanți parteneri strategici ai României, iar din punct de vedere al apărării, cu siguranță, cel mai important. Cum bine știți, relațiile bilaterale dintre România și Statele Unite ale Americii se află la cel mai înalt nivel. Parteneriatul strategic a împlinit 20 de ani, la 11 iulie 2017, vor fi 21 de ani în curând, în care dimensiunea politico - strategică a ajuns la cel mai mare nivel posibil, optim, noi fiind interesați (atât noi cât și partenerii americani) să aducem la același nivel optim și dimensiunile cultural – academică și în special cea economică și comercială.

Diana Prodan (Șișu): Unde ne aflăm la aceste două componente majore?

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

Promovarea culturii române aici este una dintre cele mai importante misiuni ale noastre și facem acest lucru atât împreună cu instituțiile guvernamentale cât și cu autoritățile locale din România, prin aducerea aici a reprezentanților culturii române, prin promovarea valorilor noastre culturale, nu numai în interiorul comunităților românești ci în special în afara lor, însă cu sprijinul comunităților românești, de aici din America. Colaborarea pe care eu personal și Consulatul General al României la Los Angeles o avem cu reprezentanții diasporei române în America, este fantastică, în acest domeniu al promovării valorilor culturale ale României.

Cooperarea universitară la nivel bilateral este, de asemenea, foarte importantă. Multe universități importante din România au deja, de ceva vreme, parteneriate cu universități mari din SUA. Știți bine că autonomia universitară le permite acest lucru și noi îi încurajăm și sprijinim aceste inițiative de contact direct, de încheiere de protocoale, de schimburi de studenți, profesori, cercetare în comun, ș.a.m.d.

Una dintre direcțiile în care eu personal m-am angajat foarte mult, în ultimul an aici și pe care o promovez vis-à-vis de cooperarea academică, este aceea de a promova structura Extreme Light Infrastructure Nucelar Physics, de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară, de la Măgurele. Este un program european și o structură de cercetare absolut extraordinară pe care noi o construim acolo, împreună cu statele membre ale Uniunii Europene și unde cercetarea la nivel global va avea la dispoziție un instrument unic pe planetă: acel laser și generatorul de raze gamma. Așadar, România are ce propune institutelor de cercetare și marilor universități americane. Știm bine că pe Coasta de Vest există o componentă de cercetare absolut extraordinară și am găsit interes din partea partenerilor americani pentru acest lucru. Așadar dimensiunea cultural – academică crește foarte mult, capătă accente intense și benefice atât pentru partea americană cât și pentru parte română.

La dimensiunea comercial – economică, o prioritate a politicii externe a României, nu numai în relația cu Statele Unite ale Americii ci cu toți partenerii noștri, vestea bună, după ultimul an, este că din 2016 în 2017, statisticile spun că schimburile economice au crescut cu 18 procente. Cifra este foarte mare, dar este mare pentru că are unde să crească. Așadar avem mult de lucrat pe această direcție. Toți reprezentanții serviciului exterior al României sunt foarte bine implicați în aceste demersuri de realizare a unei priorități naționale, în special cu SUA. Aducem produse fabricate în România aici, sunt foarte apreciate produsele noastre, mai ales cele alimentare. România produce alimente foarte bune, foarte sănătoase, nealterate de fel și fel de metode artificiale de producție, de fabricare. Sunt foarte apreciate produsele noastre, vindem chiar și apă din România aici pe Coasta de Vest, iar partenerii americani încearcă să înțeleagă cum apa respectivă este îmbuteliată așa cum vine din pământ, fără să fie filtrată, pentru că nu cunosc acest concept al apei perfect naturale și bune de la Dumnezeu, motiv pentru care îi și invităm în România.

Există investiții mari în România de pe Coasta de Vest a Statelor Unite, investiții importante care au avut loc deja anul trecut și care continuă să se dezvolte acolo. Au mers în România de aici de la Seattle, Amazon, care face angajări pentru 1340 de români. Patruzeci încă din vara trecută, într-un centru de dezvoltare – cercetare, 1300 în centrul lor logistic din Pipera. De asemenea, Viavi Solutions, liderul mondial în securitate de transmisii mobile, a avut de ales între Varșovia, Budapesta si București și i-am ajutat să aleagă Bucureștiul. Putem să mergem mai departe cu astfel de exemple, suntem în discuții cu alte mari companii de aici, de pe Coasta de Vest a SUA. Pentru mine, ca și Consul General, dar și pentru întreaga Misiune, este principala prioritate de acțiune diplomatică pentru consolidarea dimensiunii comerciale și economice a parteneriatului strategic.

România, pentru a-și construi un profil internațional semnificativ, apreciat, trebuie să-și mărească gradul de vizibilitate față de toți partenerii. Cel mai bine se realizează acest lucru prin diplomația publică, un concept relativ nou în diplomație, alături de diplomația energetică, economică, iar mai nou social media. Există ramificații ale diplomației clasice pe care nici nu le gândeam în urmă cu 20 de ani, dar care acum se dovedesc extraordinar de profitabile pentru promovarea imaginii României. Încercăm să folosim toate ceste mijloace noi, cel mai bun fiind cel al diplomației publice care se realizează concret prin evenimente pe care România le aduce aici, fie de natură culturală, fie de natură publică, fie prin o publicitate a companiilor noastre și o prezență mai mare publică a companiilor românești, aici pe Coasta de Vest a Statelor Unite.

Diana Prodan (Șișu): Silicon Valley este o zonă de cercetare – dezvoltare iar foarte multe companii au importat din România ingineri și cercetători români acolo. Se poate crește vizibilitatea țării prin ei?

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

Inginerii noștri și cercetătorii noștri fac o treabă foarte bună fără să fie foarte mult ajutați în a promova prestigiul României, cel puțin în materie academică. Dar să știți că nu importă numai forță de muncă ci chiar și capital. Poate fi de mirare, dar să știți că multe dintre start-up-urile pornite de mulți dintre românii noștri veniți din România în Silicon Valley și mai recent și în Silicon Beach, sau chiar și în Portland (Oregon) sau în Seattle (State of Washington), sunt companii care au ajuns să aibă capitaluri de sute de milioane de dolari. Sunt foarte puțin cunoscute în România, dar ele există și sunt companii pornite și dezvoltate de români, unele dintre ele chiar și acum în proprietatea unor români – români din România sau români americani. Așadar, importul nu a fost numai de forță de muncă, a fost în primul rând un import de inteligență, pe care Statele Unite l-au realizat. De lăudat strategia SUA de a aduce pe propriul teritoriu oameni foarte pricepuți în foarte multe domenii. Informaticienii români sunt absolut remarcabili.

Să știți că există un revers al circulației și al capitalului în momentul acesta, dar și al know-how-ului. Nu mai aduc atât de mulți ingineri din România, ci companiile respective și-au fondat în România sedii și dezvoltă de acolo foarte bine afaceri la nivel global. Coroborând informația de asistență consulară, de exemplu acordarea de vize de intrare străinilor care merg în România de aici și business-ul din IT, vedem o legătură directă. Sunt foarte mulți ingineri indieni, pakistanezi sau de alte naționalități, care lucrează la firmele mamă de aici, fie că vorbim de Google, Oracle, Adobe, Fitbit, șamd, companii care fac foarte multe afaceri bune în România, nu mai merg acolo pentru a-i instrui pe inginerii noștri ci merg în România pentru a fi instruiți. Iar această chestiune nu se întâmplă numai la una dintre companii, ci la toate. Dacă mai merg directori, responsabili cu funcții înalte din companiile respective, în România, nu merg pentru a pune pe picioare afacerea ci pentru a constata cum au făcut de merge atât de bine în România. Așadar, exodul s-a cam oprit. Începem să culegem roadele.

Sigur, m-aș bucura ca românii care au venit și care au înființat companii aici pe Coasta de V est, în special în Silicon Valley, dar nu numai, Los Angeles, San Diego, Las Vegas, Oregon, Washington State, Utah, să meargă și să-și dezvolte afacerile și în România. Este una dintre țintele misiunii noastre, aceea de a reaminti și de a informa nu numai mediul de afaceri pur american, ci și cel româno-american, de cât de prietenos este mediul de afaceri din România, ce dezvoltare explozivă are economia românească și ce condiții oferă pentru orice tip de business dezvoltat la noi în țară. Mulți dintre ei rămân surprinși însă mergând acolo constată că lucrurile sunt adevărate și că se poate face un business extraordinar având o poartă de intrare fantastică către o piață de 500 de milioane de locuitori, în toată Uniune Europeană.

Diana Prodan (Șișu): Mai mult de atât, există o serie de programe guvernamentale, promovate chiar prin consulat, așa încât românii de aici au început să înțeleagă ce oferă România pentru cei care doresc să deschidă chiar o afacere la distanță.

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

Programele dezvoltate și la nivel guvernamental de România și la nivel de mediu de afaceri, fie că este vorba de patronate fie de autorități locale, care pun la dispoziție prin finanțare cu fonduri europene sau de la bugetul de stat, toate aceste programe beneficiază de vizibilitate maximă în primul rând către comunitatea româno-americană, care are o mai mare ușurință de a înțelege care este sistemul care se conturează și se construiește pentru dezvoltarea de afaceri de tip start -up, dar și către mediul de afaceri american, pentru capitole mai importante și consistență financiară mai mare. Acest interes este în creștere. Și nivelul de creștere pe care eu îl prevăd pentru anul 2018, față de 2017, este de cel puțin 15%. Este mare cifra, cum a fost anul trecut 18%, dar este mare tocmai pentru că are unde să crească. Nu este nerealistă. Iar dacă putem sprijini de aici de la Los Angeles, de la misiune, înființarea a trei, patru, cinci mii de locuri de muncă, pe an, în România, noi suntem foarte fericiți.

Diana Prodan (Șișu): Ce mijloace au afaceriștii români pentru a-și promova business-urile în SUA?

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

Cele mai bune mijloace le are, sigur, mediul de afaceri. În cadrul Consulatului General al României la Los Angeles există Biroul Consilierului Economic și Comercial, o doamnă consilier foarte eficientă pe care o trimite Ministerul Comerțului și care are o relație directă cu companiile. Sigur, eu personal sunt foarte angajat în această activitate pe care o desfășor direct alături de consilierul economic și celălalt consul, care atunci când are timp acționează și pe această direcție. Un instrument, așadar, este Biroul Consilierului Economic și Comercial, care poate fi contactat fie direct la Los Angeles fie din țară, de către orice companie. Se poate contacta și prin Ministerul Comerțului, pentru că dumnealor o să le dea atât informațiile necesare de la nivel de spațiu cât și contactele Consilierului Comercial sau al Misiunii Diplomatice sau Oficiului Consular de pe spațiul respectiv. Odată ce avem contactul cu reprezentantul companiei interesate, ajutăm să ne transmită o parte, pe care o dorește, a planului de afaceri, a produsului pe care dorește să-l vândă, ori a relației de colaborare financiară pe care dorește să o aibă, cu ce sector dorește să o aibă, în așa fel încât să putem să înțelegem cu cine să-l punem în contact, pe cine să aducem la masă, în așa fel să nu fie nevoie de foarte multe contacte intermediare. Noi ne pricepem foarte bine în a pune în legătură oamenii de afaceri, pentru că nu-i învățăm noi să facă afaceri. Ei știu să o facă mult mai bine decât o facem noi, altfel am fi noi oameni de afaceri în locul lor. Însă ne pricepem foarte bine să-i punem în legătură, sigur trebuie să fim ajutați să înțelegem nevoile pe care le au, să avem această informație.

De asemenea, folosim toate instrumentele clasice, fie că este vorba de forumurile economice, pe care le organizăm noi sau pe care le organizează alte instituții, fie publice americane, fie patronate, unde noi invităm din țară companii românești și participăm împreună. Preluăm informații de la forumuri economice și le trimitem în România, fie direct la patronate, fie prin intermediul instituțiilor guvernamentale, toate aceste informații merg și se diseminează către mediul de afaceri, pe sectorial. Un număr important de companii românești va veni în septembrie, aici pe Coasta de Vest, o misiune economică organizată în principal în România de Camera de Comerț și Industrie a României. De asemenea, organizăm misiuni economice, cu sprijinul Ministerului Comerțului sau cu cel al patronatelor regionale din România. Am avut o misiune economică foarte importantă pe agricultură, la cel mai important târg de agricultură din America, în luna aprilie, care a fost foarte apreciată de Ministerul Comerțului american. Oficialii de aici au rămas foarte plăcut impresionați nu numai de anvergura misiunii dar și de interesul companiilor românești și de potența lor – și financiară și ca și producție. Aducând misiuni economice din România, partenerii americani înțeleg în felul acesta anvergura exactă a business-ului românesc. Acum vorbim de companii puternice, care sunt parteneri serioși pentru orice altă companie din lume. Potențialul rămâne foarte mare, pentru că economia noastră crește foarte mult, dar nu mai vorbim numai de potențial, ci vorbim de parteneri serioși și de un business foarte solid, în România. Nu numai pe agricultură sau IT, unde suntem, slavă Domnului, lideri europeni. Așadar, forumuri economice, misiuni economice, misiuni economice pe care le ducem de aici în România, companii americane, fie că e vorba de cele de apărare, de IT sau aerospațial, unde România oferă o expertiză extraordinară. Știți bine, pe Coasta de Vest a SUA, industria aerospațială este foarte solidă, însă România oferă și know-how și forță de muncă înalt calificată în acest domeniu și până la urmă o experiență pe care deja o derulează cu mari companii din lume, cu Boeing și cu Airbus. Avem acest potențial de dezvoltare a unor afaceri și de cooperare directă fără să coste foarte mult implementarea lui.

Diana Prodan (Șișu): Deja ajungem la o maturitate din punct de vedere economic ca și parteneriat cu SUA.

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

Avem mult de lucru, maturitatea există, sigur prioritatea noastră zero este de consolidare a acestei dimensiuni comercial – economice, la un loc cu cea cultural – academică.

Diana Prodan (Șișu): Deci oamenii de afaceri din România trebuie să știe că există deschidere deplină din partea dvs., că în circumscripția consulară a Consulatului General al României de la Los Angeles există deschidere pentru 11 state americane, comunitatea noastră de aici numără aproape două sute de mii de români, care sunt deschiși să intre în parteneriate.

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

Să vină cu inima deschisă, fără acea reticență pe care foarte mulți încă o mai au față de conceptul de consulat sau de ambasadă. Noi suntem foarte pământeni, foarte pragmatici, foarte deschiși. Cei mai mulți care ne contactează, fie de la București, din țară sau de aici, rămân foarte surprinși de maniera deschisă în care noi discutăm cu dumnealor și de felul în care îi ajutăm și sprijinim, văzând normalitatea faptului că acționăm în această direcție, pentru că până la urmă România de-asta ne plătește, însă crezând că nu ar fi fost posibil atât de ușor să aibă un astfel de sprijin și că nu credeau că se răspunde la email așa de repede. Maniera cea mai bună de comunicare cu noi este prin poșta electronică sau prin colegii noștri de la București. Niciodată solicitările transmise către un consulat sau către o ambasadă nu rămân fără răspuns. Motiv pentru care îi încurajăm pe toți oamenii de afaceri să folosească toate contactele noastre de poștă electronica, losangeles@mae.ro, cu încredere și cu deschiderea către o instituție care chiar dorește și e dedicată, angajată sprijinirii business-ului românesc.

Diana Prodan (Șișu): Dumneavoastră aveți și experiența profesională necesară, ați crescut deja valoarea schimburilor comerciale dintre Romania și Italia și Spania, unde ați condus misiunile diplomatice de la Trieste sau Catsellon de la Plana.

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

Am avut privilegiul și onoarea de a reprezenta România în aceste două țări extraordinare. Relațiile pe care România le are cu Italia, al doilea partener din punct de vedere comercial după Germania, din punct de vedere al schimburilor comerciale, acolo vorbim de schimburi anuale de 13 – 14 miliarde de euro anual și crește, absolut extraordinar. Anvergura este un pic diferită, însă business-ul este, în general, același peste tot. Iar cunoașterea felului de a gândi a celor din mediul de afaceri este foarte importantă, pentru că de multe ori este diferită, de la o țară la alta, de la un popor la altul. Din fericire, economia globală îi cam obligă pe toți jucătorii să gândească aproape la fel. Nu știu dacă este bine, dacă este rău, pentru România deocamdată este foarte bine. Am avut onoarea de a avea cât de cât succes din punctul acesta de vedere în misiunile anterioare, probabil că acesta a fost și unul dintre argumentele pentru care statul român a decis să mă trimită aici. Eu sunt diplomat de carieră, acum la Los Angeles sunt numai diplomați de carieră. Noi mergem oriunde România are nevoie de noi. Și o facem cu sufletul.

Diana Prodan (Șișu): La ce nivel a ajuns comunitatea românească? Câți membri numără, din datele dvs?

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

În cele 11 state americane pe care le regăsim în cadrul circumscripției consulare a Consulatului General al României la Los Angeles, trăiesc aproximativ două sute de mii de români. Mai mult de nouăzeci de mii trăiesc în California, un stat mare cu 40 de milioane de locuitori, a cincea economie a lumii în acest moment, luând locul Marii Britanii. Cei mai mulți au cetățenia română, însă mulți dintre ei au imigrat în timpul comuniștilor și au pierdut cetățenia română. Bucuria pe care o avem este că vin din ce în ce mai mulți alături de România. Noi simțim această creștere a interesului pentru că simțim presiunea numărului de servicii consulare care crește și împreună cu Ministerul Afacerilor Externe facem eforturi conjugate pentru a aduce personal consular la post, pentru a face față acestei creșteri. Pentru că noi încurajăm această creștere a interesului, dorim ca toți românii noștri să aibă pașaport românesc. Iar cei care cândva au pierdut cetățenia română, nu din vina lor, să și-o reia, să aibă din nou pașaportul românesc și să vină alături de România.

Diana Prodan (Șișu): Cum se poate redobândi cetățenia română?

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

În cazul în care au pierdut cetățenia română sunt două etape, cea a clarificării cetățeniei, pentru că cei mai mulți nu știu dacă au pierdut-o sau nu și atunci este normal să vedem dacă li s-a retras cetățenia de către autoritățile de atunci sau nu. Au fost cazuri în care nu li s-a retras cetățenia, în special cei care au fugit fără știința autorităților comuniste. Cei care au plecat cu știința autorităților au pierdut-o. După care, dacă se constată că nu mai au cetățenia română, se depune un dosar foarte simplu, fie direct la Consulat, fie poate fi depus în țară, la Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Pe site-urile noastre oficiale, paginile de internet ale misiunilor diplomatice, la servicii consulare, se regăsește foarte sintetic și complet întreaga listă de documente, în așa fel încât să fie foarte ușor. Trebuie numai să meargă în arhiva familiei și să-și găsească măcar copii ale certificatelor de naștere, ulterior noi urmând să-i ajutăm să obțină originale. După care, sigur, certificate de cazier judiciar și din România și din statul în care locuiesc, pentru că totuși dorim să fie cetățeni români oameni cuminți și cu respect față de lege. Apoi e un proces mai prelungit în România, care durează câteva luni, după ce se aprobă de către președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, urmează să depună jurământul de credință față de România, fie în România în fața președintelui ANC, fie în fața șefului Oficiului Consular, Consulului General de la Los Angeles sau oriunde trăiesc în lume, cu condiția să fie rezidenți în statul respectiv. Așadar, procesul nu este complicat, durează puțin pentru că este normal să dureze, orice stat își ia măsurile necesare pentru a se asigura că nu greșește, după care se reîntorc la patrie. Cei mai mulți dintre ei o fac cu lacrimi în ochi.

Diana Prodan (Șișu): De ce vă iubiți țara, de ce iubiți România?

Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Los Angeles:

Pentru tot ceea ce face pentru noi. România este țara care ne-a făcut să ne chemăm români, liberi și să fim respectați într-o lume în care dacă nu ai țară nu ai nici respect. Ori, ca să avem această țară foarte mulți dintre ai noștri au murit și au făcut sacrificii. Fac și acum pentru libertatea noastră. Știți că avem soldați români care luptă în Afganistan și dacă mulți nu înțeleg, trebuie să le spunem că o fac pentru libertatea noastră. Alții au făcut-o pe teritoriul României în ultimele câteva sute de ani, pentru ca România să fie o țară independentă, poporul român să fie un popor suveran și respectat în lume, să aibă o cultură a lui, o limbă a lui, o economie a lui și să poată să decidă oricând pentru el însuși. Pentru asta iubesc România, pentru ceea ce mi-a oferit.

La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun
În lume 20 Decembrie 2024, 22:27

La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului Saxonia-Anhalt, ar fi vorba despre un atentat.

La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun
Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare
În lume 20 Decembrie 2024, 20:06

Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare

Acuzația este sechestrare de persoane.

Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare
Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc
În lume 20 Decembrie 2024, 18:51

Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc

La aproape două săptămâni de la căderea regimului Bashar al-Assad în Siria, comunitatea internaţională intensifică legăturile...

Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc
Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați
În lume 20 Decembrie 2024, 18:40

Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați

Cinci oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, care au fost sancționați de Occident pentru rolul lor în reprimarea...

Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați
Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale
În lume 20 Decembrie 2024, 17:51

Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale

Donald Trump a promis să impună tarife pentru majoritatea importurilor, dacă nu pentru toate, și a declarat că Europa va...

Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale
Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane
În lume 20 Decembrie 2024, 16:34

Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane

Măsura se va aplica de la 1 ianuarie pentru fumatul în aer liber.

Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane
Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370
În lume 20 Decembrie 2024, 16:16

Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370

Guvernul malaezian a agreat de principiu să reia căutările unui avion de pasageri care a dispărut în urmă cu zece ani...

Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370
În Italia, vicepremierul Matteo Salvini ar putea fi condamnat pentru sechestrare de persoane
În lume 20 Decembrie 2024, 13:59

În Italia, vicepremierul Matteo Salvini ar putea fi condamnat pentru sechestrare de persoane

Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat, în primă instanță, la şase ani de închisoare pentru...

În Italia, vicepremierul Matteo Salvini ar putea fi condamnat pentru sechestrare de persoane