Numărul morților din Italia, cel mai mare după al doilea război mondial
Numărul morților din Italia, în 2020, este cel mai mare după al doilea război mondial, ca rezultat al pandemiei de COVID-19.
Articol de Florin Lepădatu, 05 Martie 2021, 18:49
Italia a înregistrat mai multe decese în 2020 decât în oricare alt an după cel de-al doilea război mondial, potrivit datelor care sugerează că pandemia de COVID-19 a provocat cu mii de decese mai mult decât cele care îi sunt atribuite oficial.
Totalul deceselor din Italia s-a ridicat anul trecut la 746.146, a transmis biroul de statistică ISTAT, reprezentând o creştere de 15,6%, comparativ cu media perioadei 2015-2019.
Istituto Superiore di Sanita, principala instituţie de sănătate din Italia, a atribuit oficial 75.891 de decese noului coronavirus anul trecut.
Italia a continuat să înregistreze sute de decese COVID-19 pe zi în acest an.
Joi, totalul actualizat al victimelor provocate de pandemie era de 98.974, relatează Reuters, citată de Rador.