Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Macron și Scholz: trebuie să consolidăm suveranitatea Europei"

THE FINANCIAL TIMES: UE are nevoie de o piață unică mai integrată, de mai multe inovații și investiții pentru a ne putea asigura un viitor comun.

"Macron și Scholz: trebuie să consolidăm suveranitatea Europei"
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz (în dreapta imaginii), și președintele Franței, Emmanuel Macron. Foto: EPA / CLEMENS BILAN.

Articol de Sergiu Şteţ, 28 Mai 2024, 22:25

Noi, europenii, vom începe în câteva săptămâni să ne configurăm programul pentru următorului cadru financiar multianual al UE.

Contemplând problemele cu care ne-am confruntat în ultimii cinci ani - printre care pandemia, războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei, încă în curs, respectiv transformările geopolitice tot mai mari - un lucru a devenit cert: Europa trece prin propriul Zeitenwende [schimbare epocală, în germană; e același termen folosit de Scholz pentru a defini o cotitură radicală a Germaniei în urma invadării Ucrainei - n.trad.].

Nu putem considera drept date fundațiile pe care ne-am construit modul european de viață și rolul nostru în lume. Europa noastră este muritoare, iar noi trebuie să fim la înălțimea provocării, scrie The Financial Times.

Îmbunătățirea competitivității noastre globale și consolidarea adaptabilității noastre în vreme ce transformăm Pactul Verde și tranziția digitală într-un succes constituie cheia răspunsului nostru la aceste provocări. În acest scop, Franța și Germania propun astăzi revigorarea competitivității în următorul cadru financiar multianual.

Europa trebuie să prospere în calitatea de lider puternic de talie mondială în industrie și tehnologie, în vreme ce ne implementăm ambiția de a face din UE primul continent neutru climatic. Putem exploata potențialul tranzițiilor verde și digitală pentru a dezvolta piețele, industriile și a crea locuri de muncă de calitate ale viitorului.

Germania și Franța sunt convinse că pentru a ne ridica la nivelul acestor ambiții comune UE are nevoie de mai multă inovație, mai multă piață unică, mai multe investiții, de un mediu de activitate mai echitabil și de mai puțină birocrație.

Vom pleda împreună pentru consolidarea suveranității UE și reducerea dependențelor noastre grave, în vreme ce vom continua să construim pe baza implementării reușite a programului conceput după reuniunea de la Versailles din martie 2022.

Printr-o politică industrială ambițioasă putem facilita dezvoltarea și implementarea unor tehnologii cruciale ale viitorului, precum inteligența artificială, tehnologiile cuantice, spațiale, 5G/6G, bio-tehnologii, tehnologii net zero, mobilitate și chimicale.

Trebuie să ne folosim la capacitate completă și să accelerăm semnificativ instrumentele deja existente, de la proiecte importante de interes comun pentru Europa până la rolul achizițiilor publice, luând în calcul o abordare strategică mai accentuată în domeniile de interes, și să ne modernizăm regulile competiției având în vedere competitivitatea globală.

Facem apel la consolidarea capacității tehnologice a UE prin promovarea cercetării de vârf și inovației, precum și a infrastructurii necesare acestora, inclusiv în domeniile inteligenței artificiale și sănătății.

Unul dintre cele mai mari atuuri ale Europei în materie de competitivitate e piața unică, permițându-le companiilor să creeze produse și servicii inovatoare, să crească și să concureze, asigurând totodată standarde înalte. Noi trebuie să-i culegem toate beneficiile prin modernizarea pieței unice, prin reducerea fragmentării și obstacolelor, prin încurajarea conectării, îmbunătățirea deprinderilor și promovarea mobilității și convergenței.

Facem apel în favoarea unui plan ambițios de reducere a birocrației pentru a obține proceduri administrative mai simple și mai rapide și pentru a se reduce povara birocratică pentru toate firmele, indiferent de mărime.

Salutăm inițiativa Comisiei Europene de a reduce cu 25% obligațiile de raport ale companiilor noastre. Această promisiune trebuie să fie implementată printr-o legislație specifică. Principiile subsidiarității și proporționalității au nevoie și ele de un nou început.

Vom susține împreună o politică europeană comercială sustenabilă, deschisă, robustă și ambițioasă care să permită acorduri de schimb echitabile, să susțină interesele UE, să genereze ocazii reciproce de acces la piață și un teren de joc echitabil pentru noi și partenerii noștri comerciali.

UE ar trebui să pledeze în continuare pentru un sistem comercial multilateral bazat pe reguli și să acționeze în favoarea unei competiții echitabile.

Ne vom decarboniza deplin sistemele energetice. Iar acest lucru îl vom realiza într-o piață deplin integrată și interconectată, în vreme ce vom respecta opțiunile naționale cu privire la mixtura energetică a fiecărei țări. Aceasta e calea europeană - cea care va mări adaptabilitatea, securitatea aprovizionării și va facilita mai multă suveranitate.

În fine, eforturile noastre colective de investiții, atât private cât și publice, trebuie să fie pe potriva ambițiilor noastre. Trebuie să descătușăm întregul potențial al piețelor de capital. Prea multe companii care doresc să-și finanțeze dezvoltarea apelează la celălalt mal al Atlanticului.

Prea multe economii europene sunt investite în străinătate în loc să fie investite în firmele cele mai promițătoare din Europa. Pentru a mobiliza investițiile necesare trebuie să începem să luăm în serios ideea unei piețe financiare europene cu adevărat integrate, având drept nucleu uniunea bancară și a piețelor de capital, ameliorându-i fragmentarea și asigurându-i sectorului financiar european competitivitatea globală.

Procedând astfel, va trebui să relansăm piața europeană a securitizării, să ameliorăm convergența și eficiența supravegherii piețelor de capital în întreaga UE, să armonizăm aspectele relevante ale legislației fiscale și privind insolvența corporatistă, să simplificăm cadrul legislativ și să dezvoltăm un produs de economisire simplu și transfrontalier pentru toți. Investițiile private și publice trebuie să se coordoneze.

Ar trebui să calibrăm bugetul UE pe măsura viitorului și să acordăm și mai multă prioritate investițiilor în cheltuieli de transformare și în bunuri publice europene, în vreme ce lucrăm la introducerea unor noi „resurse proprii”, cum s-a convenit în 2020.

Cerem amândoi ca acest program să constituie nucleul următorului cadru financiar multianual. UE reprezintă viitorul nostru comun.

Articol de Emmanuel Macron și Olaf Scholz

Traducere: Andrei Suba/RADOR RADIO ROMÂNIA.

Arestări la Barcelona, într-o acţiune antiteroristă
În lume 01 Aprilie 2025, 16:19

Arestări la Barcelona, într-o acţiune antiteroristă

Autoritățile spaniole susțin că grupul pregătea atacuri în Israel și în țări europene.

Arestări la Barcelona, într-o acţiune antiteroristă
UE, "pregătită să riposteze taxelor impuse de SUA, dar ar prefera negocieri"
În lume 01 Aprilie 2025, 13:28

UE, "pregătită să riposteze taxelor impuse de SUA, dar ar prefera negocieri"

Uniunea Europeană are un plan de ripostă împotriva taxelor vamale impuse de către administrația americană, spune Ursula von...

UE, "pregătită să riposteze taxelor impuse de SUA, dar ar prefera negocieri"
Ploi torenţiale, inundaţii şi furtuni cu grindină în Marea Egee
În lume 01 Aprilie 2025, 13:02

Ploi torenţiale, inundaţii şi furtuni cu grindină în Marea Egee

Şcolile şi grădiniţele din mai multe insule greceşti au fost închise marţi, inclusiv pe insulele Paros şi Mykonos.

Ploi torenţiale, inundaţii şi furtuni cu grindină în Marea Egee
Ucraina a primit din partea SUA un nou proiect de acord privind resursele minerale
În lume 01 Aprilie 2025, 12:57

Ucraina a primit din partea SUA un nou proiect de acord privind resursele minerale

Ministerul Afacerilor Externe din Ucraina a primit din partea SUA, prin canale diplomatice, un nou text al aşa-numitului...

Ucraina a primit din partea SUA un nou proiect de acord privind resursele minerale
Maia Sandu: Moldovenii trebuie să își decidă singuri viitorul, fără influențe externe
În lume 01 Aprilie 2025, 12:47

Maia Sandu: Moldovenii trebuie să își decidă singuri viitorul, fără influențe externe

Republica Moldova se confruntă cu riscuri majore de imixtiune externă înaintea alegerilor parlamentare.

Maia Sandu: Moldovenii trebuie să își decidă singuri viitorul, fără influențe externe
Autorizație electronică de călătorie, necesară pentru a tranzita Marea Britanie
În lume 01 Aprilie 2025, 09:14

Autorizație electronică de călătorie, necesară pentru a tranzita Marea Britanie

Românii, ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene, pot intra de miercuri în Marea Britanie doar în baza unei autorizații...

Autorizație electronică de călătorie, necesară pentru a tranzita Marea Britanie
Eurodeputații vor evalua rezultatele reuniunii Consiliului European de la Bruxelles
În lume 01 Aprilie 2025, 08:28

Eurodeputații vor evalua rezultatele reuniunii Consiliului European de la Bruxelles

Parlamentul European analizează marți rezultatele summitului recent al Uniunii, care s-a concentrat pe apărare și securitate,...

Eurodeputații vor evalua rezultatele reuniunii Consiliului European de la Bruxelles
Lideri militari din Marea Britanie, Franţa şi Ucraina se vor întâlni în zilele următoare
În lume 01 Aprilie 2025, 08:05

Lideri militari din Marea Britanie, Franţa şi Ucraina se vor întâlni în zilele următoare

Liderii armatelor britanică, franceză şi ucraineană se vor întâlni în zilele următoare pentru a discuta următorii paşi pentru...

Lideri militari din Marea Britanie, Franţa şi Ucraina se vor întâlni în zilele următoare