Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Laura Codruța Kövesi a câștigat, la CEDO, procesul împotriva statului român

Laura Codruța Kövesi a câștigat, la CEDO, procesul împotriva statului român, intentat după ce a fost revocată din funcția de procuror șef al DNA.

Laura Codruța Kövesi a câștigat, la CEDO, procesul împotriva statului român
Foto Agerpres

Articol de Florin Lepădatu, 06 Mai 2020, 07:42

Laura Codruța Kövesi a câștigat, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, procesul împotriva statului român, intentat după ce a fost revocată din funcția de procuror șef al DNA.

Potrivit CEDO, România încălcat drepturile procurorului șef al DNA, prin revocarea acestuia din funcție înainte de încheierea mandatului.

Reporter Diana Surdu - "Judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului au ajuns la concluzia că demiterea Laurei Codruța Kövesi de la șefia DNA a fost abuzivă, iar fosta șefă a Direcției nu a avut cum să conteste decizia.

Actualul șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, a reclamat la instanța de la Strasbourg că atunci când a fost demisă din funcția de procuror șef DNA, în 9 iulie 2018, prin decretul președintelui Klaus Iohannis, în urma unei decizia Curții Constituționale, i s-au încălcat două drepturi fundamentale: dreptul la un proces echitabil, deoarece nu a avut acces la o instanță, să-şi apere drepturile cu privire la revocarea disciplinară din funcția de procuror-șef DNA, şi dreptul la liberă exprimare - demiterea sa în baza unei evaluări a fostului ministru al justiției Tudorel Toader a fost făcută după ce s-a exprimat public, în calitate de șef la DNA, pe mai multe reforme legislative care afectau sistemul judiciar.

Concret, judecătorii europeni spun că Laura Codruța Kövesi nu a putut contesta decizia de revocare din funcție, având în vedere că decretul de revocare a venit în urma unei decizii a Curții Constituționale, care sesiza un conflict între președintele României și Ministerul Justiției, fără ca fosta șefă a DNA să fie parte din acest proces.

Mai mulţi judecători CEDO sunt de părere că Laurei Codruța Kövesi i-a fost încălcat și dreptul la liberă exprimare, atunci când a fost demisă de la șefia Direcției Naționale Anticorupție, pentru că a criticat modificările care urmau să fie aduse legilor justiţiei, motiv pentru care a fost demisă.


Laura Codruța Kövesi nu a cerut daune materiale în acest dosar.

Decizia CEDO are 60 de pagini.

Potrivit fostei șefe a DNA, decizia Curții Constituționale nu a putut fi contestată, inexistența unei căi de atac fiind stabilită de însăși motivarea deciziei Curții Constituționale.

Președintele Klaus Iohannis a emis în 2018 decretul de revocare a Laurei Codruța Kövesi de la conducerea DNA potrivit deciziei Curții Constituționale.

Imediat după ce a fost revocată din funcție, Kövesi a fost delegată procuror la Serviciul de Îndrumare și control din cadrul Parchetului General."

Etichete : laura kovesi
AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
În lume 24 Aprilie 2025, 15:06

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG

Analiza a aproximativ cincizeci de vinuri - roșii, albe și roze din zece țări ale Uniunii Europene, printre care Franța,...

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului
În lume 24 Aprilie 2025, 14:37

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului

Un atac combinat cu rachete şi drone ruseşti a declanşat incendii, a distrus noaptea trecută clădiri şi a îngropat locuitorii...

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului
Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican
În lume 24 Aprilie 2025, 13:38

Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican

De miercuri de dimineață, peste 55.000 persoane au adus un ultim omagiu Papei Francisc.

Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican
Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova
În lume 24 Aprilie 2025, 11:05

Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova

Vizita reprezintă un mesaj ferm de susținere a parcursului european al țării în fața amenințărilor hibride ale Rusiei.

Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova
Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski
În lume 24 Aprilie 2025, 08:03

Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski

Președintele Ucrainei a transmis că este exclus ca Ucraina să recunoască ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia.

Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski
Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 07:55

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc

Credincioșii vor putea să intre în Bazilica San Pietro pentru a trece prin fața sicriului Papei Francisc.

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc
FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări
În lume 23 Aprilie 2025, 23:53

FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări

Economistul şef al Fondului, Pierre-Olivier Gourinchas:"Intrăm într-o nouă eră, întrucât sistemul economic global care a...

FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări
Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia
În lume 23 Aprilie 2025, 23:15

Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia

Discuţiile ministeriale de la Londra asupra războiului din Ucraina au fost amânate, însă continuă cele la nivel de consilieri...

Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia