Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Italia va organiza, până în iunie 2027, licitaţii pentru concesionarea plajelor

Actualele concesiuni de scăldat vor continua să fie valabile până la 30 septembrie 2027.

Italia va organiza, până în iunie 2027, licitaţii pentru concesionarea plajelor
Foto: wikipedia.org

Articol de Radio România Actualităţi, 04 Septembrie 2024, 23:00

La presiunea Uniunii Europene, Italia va organiza licitaţii pentru atribuirea contractelor de gestionare a barurilor şi a altor facilităţi de pe plajele din peninsulă până în iunie 2027.

De la Roma explică corespondenta RRA, Elena Postelnicu: Actualele concesiuni de scăldat din întreaga Italie vor continua să fie valabile până la 30 septembrie 2027. Acestea ar fi trebuit să expire la sfârşitul anului în curs. Motivul acestei prelungiri este acela de a permite programarea ordonată a procedurilor de încredinţare şi desfăşurare a acestora în conformitate cu dreptul Uniunii Europene. Licenţele pentru închirierea de şezlonguri şi umbrele de plajă au devenit, peste tot în peninsulă, în special în ultimii doi ani, o adevărată afacere de familie, fiind transferată de la o generaţie la alta şi, conform unui proiect de act normativ, care a fost astăzi dezbatut în Guvernul de la Roma, actualele licenţe vor rămâne valabile până la finalul lunii septembrie a anului 2027. Şi interesele sunt foarte mari, cu atât mai mult cu cât, în această vară, un simplu cetăţean a plătit, pe lângă intrarea de 15-20 euro pe zona de plajă amenajată, alţi 30 euro pentru un şezlong şi 20 euro pentru o umbrelă. Deci, o familie de două persoane, pentru o zi de plajă într-un loc amenajat şi curat, a fost nevoită să plătească cel puţin 140 euro. Acest tarif, fără taxa de intrare, deci fără cei 40 euro, a fost aplicat şi în cazul turiştilor cazaţi în hoteluri de cinci stele din marile staţiuni balneare din peninsulă. Totuşi, un decret, care ar urma să fie emis până în luna martie 2025, va stabili criteriile pentru despăgubirile acordate operatorilor care îşi vor pierde concesiunile. Pe viitor, durata concesiunii nu va fi mai mică de 5 ani şi nici mai mare de 20 de ani şi va fi egală cu timpul necesar pentru a asigura amortizarea şi rentabilizarea echitabilă a investiţiilor prevăzute în planul economic şi financiar al ofertantului câştigător. În cazul în care un nou concesionar, câştigător al atribuirii, preia conducerea, operatorul care pleacă va avea dreptul la o compensaţie din partea celui care vine, egală cu valoarea investiţiilor realizate şi neamortizate încă. Altfel spus, suma care va fi plătită de un nou intrat este egală cu valoarea investiţiilor făcute şi care nu au fost încă amortizate la finalul concesiunii. S-a ajuns la această decizie după ce, încă din 2006, Uniunea Europeană a solicitat Italiei să scoată la licitaţie cele 28.000 de concesiuni de plajă, însă toate guvernele au ignorat total această cerinţă de la Bruxelles. În semn de protest faţă de propunerile vizând organizarea de licitaţii, gestionarii plajelor din Italia au protestat în perioada de înalt sezon, începând programul într-una din zile, cu două ore mai târziu. Aceştia consideră că păstrarea concesiunilor de plajă în mâinile familiilor ajută la menţinerea costurilor la un nivel scăzut pentru clienţi şi împiedică situaţia în care litoralul Italiei, de aproape 7.500km, ajunge în mâinile unor mari lanţuri care nu respectă tradiţiile locale.

În lume 02 Aprilie 2025, 10:21

Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării

Eurodeputaţii dezbat, miercuri, în sesiunea plenară de la Strasbourg, politica socială a Uniunii şi strategia de combatere a...

Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării
În lume 02 Aprilie 2025, 09:20

Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia

Ministerul de Externe avertizează că, în Grecia, este miercuri în vigoare o atenţionare de ploi abundente, însoţite de vânt...

Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia
În lume 02 Aprilie 2025, 09:08

Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi

Peste 2.800 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului din Myanmar.

Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi
În lume 02 Aprilie 2025, 08:28

Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, votează miercuri două documente privind apărarea şi...

Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea
În lume 02 Aprilie 2025, 08:04

Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie

Cetăţenii Uniunii Europene, inclusiv românii, nu mai pot intra de miercuri în Marea Britanie decât în baza unei autorizaţii...

Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie
În lume 02 Aprilie 2025, 07:49

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova

Şefa diplomaţiei germane se va afla miercuri în Republica Moldova, potrivit Radio Chişinău.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova
În lume 01 Aprilie 2025, 22:20

De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie

Solicitarea trebuie trimisă pe aplicația oficială UK ETA și costă aproximativ 60 de lei.

De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie
În lume 01 Aprilie 2025, 18:53

Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare

Germania este al doilea mare donator pentru sectorul energetic ucrainean, cu peste 750 de milioane de euro de la începutul...

Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare