Israel: Peste 100 de cazuri noi de COVID-19 pentru a treia zi consecutiv
În Israel, cerința de a purta o mască în interior ar putea fi restabilită începând de duminică - a declarat astăzi șeful Serviciului de Sănătate Publică din Ministerul Sănătății.
24 Iunie 2021, 20:12
În Israel, cerința de a purta o mască în interior ar putea fi restabilită începând de duminică - a declarat astăzi șeful Serviciului de Sănătate Publică din Ministerul Sănătății, deoarece s-au înregistrat peste 100 de cazuri noi de COVID-19 pentru a treia zi consecutiv.
S-a decis că dacă media săptămânală a cazurilor zilnice depășește acest prag de 100, redevine obligatorie purtarea măștii în spații închise.
Măsurile suplimentare vor depinde de deciziile Guvernului - ne-a transmis corespondentul RRA Dragoș Ciocîrlan, care reamintește că deschiderea frontierelor pentru turiștii străini s-a amânat pentru luna august.