Importanța întăririi securității flancului de est al NATO
Ambasadorul României în SUA a susținut importanța întăririi securității flancului de est al NATO.
Articol de Florin Lepădatu, 05 August 2021, 15:53
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a susținut importanța întăririi securității flancului de est al NATO, în cadrul unei convorbiri telefonice cu Jake Sullivan, consilier pentru securitate națională al președintelui american, alături de ambasadorii la Washington ai statelor din formatul Bucureștii 9, a anunțat joi Ambasada română la Washington, pe pagina sa de Facebook.
În cadrul discuțiilor, ambasadorul României și-a exprimat speranţa că procesul de reevaluare a posturii globale a Statelor Unite va duce la o prezență militară americană consistentă pe flancul de est, inclusiv în România.
Formatul București 9 este o inițiativă lansată de președintele Klaus Iohannis și de cel al Poloniei, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe flancul de est al Alianţei.
Este vorba de Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.