Guvernatoarea regiunii găgăuze din Republica Moldova a fost reținută
Guvernatoarea Evghenia Guțul a fost reținută pe aeroportul din Chișinău. Ea face obiectul unui dosar finalizat de Procuratura Anticorupție pentru finanțarea ilegală a concurenților electorali și fals în documente și declarații.

Articol de Radiojurnal, 26 Martie 2025, 13:06
Guvernatoarea regiunii găgăuze din Republica Moldova, Evghenia Guțul, a fost reținută marți, 25 martie, pe aeroportul din Chișinău, în timp ce încerca să plece din țară.
TVR Moldova citează platforma de știri Sputnik, afiliată Kremlinului, potrivit căreia Guțul planifica să zboare la Istanbul în interes de serviciu.
Guvernatoarea Găgăuziei face însă obiectul unui dosar finalizat de Procuratura Anticorupție pentru finanțarea ilegală a concurenților electorali și fals în documente și declarații.
Radio Chișinău precizează că Evghenia Guțul este învinuită că, pe vremea cât a fost secretară a fostului partid ȘOR, între 2019 și 2022, a fost implicată în transportarea sistematică în Republica Moldova a unor sume de bani necontabilizate din partea unui grup criminal organizat preponderent din Federația Rusă.