Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grecia a demarat dialogul pentru sprijin financiar

Autorităţile de la Atena au început discuţiile cu mai multe organisme economice internaţionale pentru aplicarea unui set de măsuri care ar stabiliza situaţia Greciei.

Grecia a demarat dialogul pentru sprijin financiar
Premierul grec Giorgios Papandreou. Foto: AFP

Articol de Monica Chihaia, Atena, 22 Aprilie 2010, 09:02

La Atena, Grecia a început discuţiile cu reprezentanţii Băncii Centrale Europene, ai Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene pentru găsirea unei soluţii de stabilizare economică.

Discuţiile vor dura mai bine de două săptămâni şi urmăresc în final aplicarea unui program de politici economice pe o perioadă de trei ani, susţinut financiar de ţările din zona euro şi de Fondul Monetar Internaţional, în cazul în care autorităţile greceşti vor decide să solicite activarea mecanismului.

Discuţiile vin cu o zi înaintea grevei generale organizate de Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor Publici, la care au aderat numeroase alte sindicate profesionale, o nouă mişcare de protest împotriva măsurilor de austeritate pe care Guvernul grec este nevoit să le aplice, tocmai pentru a-şi convinge partenerii de discuţie în legătură cu fermitatea politicilor de reformă.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Giorgos Petalotis, spune că "în mod clar, nu avem nimic de-a face cu situaţiile în care alte ţări din interiorul sau din afara Europei au recurs la Fondul Monetar Internaţional".

Întrebat dacă primul cuvânt îl va avea Europa sau Fondul Monetar Internaţional, Giorgos Petalotis a subliniat că Guvernul grec a reuşit să determine constituirea şi aplicarea unui mecanism european.

"Aceasta este o realizarea în sine, pentru Grecia, dar şi pentru alte ţări din Uniunea Europeană".

"Vorbim despre un mecanism european distinct, o parte a căruia cuprinde şi Fondul Monetar Internaţional", a apreciat Giorgos Petalotis.

Aşa cum era de aşteptat, posibila implicare a FMI-ului a fost în centrul dezbaterilor aprinse care au avut loc în parlamentul grec, între guvern şi opoziţie.

"Nu este momentul contrelor", a declarat ministrul adjunct al finanţelor, Filippos Sachinidis, adresându-se opoziţiei, în vreme ce principalii adversari politici, conservatorii din Noua Democraţie, s-au exprimat împotriva apelării fondului.

Grecia primeşte un ajutor de 45 miliarde euro
Economie 12 Aprilie 2010, 10:48

Grecia primeşte un ajutor de 45 miliarde euro

Statele din zona euro au oferit Greciei un pachet de ajutor extern în valoare de 45 miliarde euro, finanţat şi de FMI, la...

Grecia primeşte un ajutor de 45 miliarde euro
Israelul amână eliberarea a sute de prizonieri palestinieni
În lume 23 Februarie 2025, 10:31

Israelul amână eliberarea a sute de prizonieri palestinieni

Autoritățile israeliene au amânat eliberarea prizonierilor din cauza 'ceremoniilor umilitoare' impuse ostaticilor de către...

Israelul amână eliberarea a sute de prizonieri palestinieni
Alegeri în Germania. Scrutin crucial pentru viitorul țării și al Europei
În lume 23 Februarie 2025, 08:24

Alegeri în Germania. Scrutin crucial pentru viitorul țării și al Europei

Cei aproximativ 60 de milioane de germani cu drept de vot își pot exprima opțiunile până la ora 18:00, când sunt așteptate și...

Alegeri în Germania. Scrutin crucial pentru viitorul țării și al Europei
Starea de sănătate a Suveranului Pontif este critică
În lume 23 Februarie 2025, 08:18

Starea de sănătate a Suveranului Pontif este critică

Potrivit unui comunicat al Vaticanului, Papa Francisc a făcut sâmbătă o criză respiratorie astmatică prelungită, din cauza...

Starea de sănătate a Suveranului Pontif este critică
Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas
În lume 22 Februarie 2025, 15:21

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas

Prima fază a acordului de încetare a focului în Gaza s-a încheiat.

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas
Germania, ziua dinaintea alegerilor
În lume 22 Februarie 2025, 13:54

Germania, ziua dinaintea alegerilor

Alegerile de duminică stau sub semnul schimbărilor majore care se petrec la nivel global.

Germania, ziua dinaintea alegerilor
Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas
În lume 22 Februarie 2025, 09:18

Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas

Este al șaptelea schimb de ostatici.

Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis face o vizită informală de 48 de ore în SUA
În lume 21 Februarie 2025, 23:38

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis face o vizită informală de 48 de ore în SUA

Referitor la fenomenul seismic din zona vulcanică a Cicladelor şi a insulei Santorini premierul a dat asigurări că situaţia...

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis face o vizită informală de 48 de ore în SUA