Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Germania: Patru din zece companii intenţionează să efectueze disponibilizări în 2025

Nume grele din industria germană au anunţat deja că vor trimite acasă zeci de mii de oameni, pe fondul stagnării economice şi a creşterii concurenţei asiatice.

Germania: Patru din zece companii intenţionează să efectueze disponibilizări în 2025
Volkswagen employees attend a strike rally on the premises of the Volkswagen (VW) main plant in Wolfsburg, German, 02 December 2024. IG Metall union is calling for warning strikes Foto: EPA/Agerpres.

Articol de Vlad Drăghicescu, Bonn, 13 Decembrie 2024, 15:53

Patru din zece companii din Germania intenţionează să efectueze disponibilizări anul viitor, ca urmare a crizei economice pe care o traversează ţara, arată un sondaj realizat de Institutul Economiei Germane, pe un eşantion de peste 2000 de companii.

Nume grele din industria germană au anunţat deja că vor trimite acasă zeci de mii de oameni, pe fondul stagnării economice şi a creşterii concurenţei asiatice.

Pesimismul companiilor a atins un nivel similar celui înregistrat în timpul crizei financiare din 2008.

Rezultatele studiului nu îngăduie nicio speranță de redresare economică, fiind de așteptat ca Republica Federală să rămână "într-o stare de inerție economică pentru încă un an".

Criza afectează în special industria germană, în condițiile în care ritmul dezindustrializării pe piața muncii a luat avânt. Situația este atât de gravă, încât economiștii germani nu mai vorbesc despre recesiune, ci despre o criză structurală, ceea ce înseamnă că anumite locuri de muncă se pierd definitiv, avertizează reputatul institut cu sediul la Köln.

Doar 19% dintre companiile germane consultate de experți au raportat un număr mai mare de angajați decât în 2023, în vreme ce 38% dintre ele transmit că au în prezent mai puțini angajați decât în urmă cu un an, iar dintre aceștia mulți își vor pierde jobul anul viitor.

Giganții industriali precum Volkswagen, Bosch, Siemens, Thyssenkrupp, dar și alții au anunțat în ultimele săptămâni programe drastice de reducere a costurilor, în urma cărora zeci și sute de mii de oameni vor rămâne șomeri.

Numărul șomerilor, care scăzuse la 2,3 milioane după pandemie, a crescut în octombrie, ajungând la 2,8 milioane. Un milion dintre aceștia sunt acasă de peste un an și provin din domenii aflate în declin, subliniază analiștii.

În lume 09 Mai 2025, 22:52

Emil Hurezeanu: Rusia nu este interesată în mod real de realizarea păcii

Ministrul de externe al României a afirmat că UE trebuie să continue eforturile de a sprijini Ucraina.

Emil Hurezeanu: Rusia nu este interesată în mod real de realizarea păcii
În lume 09 Mai 2025, 21:37

Ucraina va găzdui o reuniune a liderilor din ţările dispuse să participe cu trupe de menţinere a păcii

Ucraina va găzdui sâmbătă o reuniune a liderilor din ţările aliate dispuse să participe la o forţă de menţinere a păcii pe...

Ucraina va găzdui o reuniune a liderilor din ţările dispuse să participe cu trupe de menţinere a păcii
În lume 09 Mai 2025, 19:23

Franţa şi Polonia au semnat un tratat de prietenie şi cooperare consolidată

Tratatul de prietenie şi cooperare întărită va ridica parteneriatul franco-polonez la un nivel superior de colaborare în...

Franţa şi Polonia au semnat un tratat de prietenie şi cooperare consolidată
În lume 09 Mai 2025, 19:16

Autorităţile de la Bratislava au decis prelungirea controalelor la frontierele Slovaciei cu Ungaria şi Austria

Autorităţile slovace atenţionează că pe durata controalelor Ministerului de Interne de la Bratislava poate stabili ca unele...

Autorităţile de la Bratislava au decis prelungirea controalelor la frontierele Slovaciei cu Ungaria şi Austria
În lume 09 Mai 2025, 18:56

Reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor UE în Ucraina

Miniştrii europeni de externe s-au reunit vineri la Liov, într-o nouă acţiune de solidaritate cu Ucraina în faţa...

Reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor UE în Ucraina
În lume 09 Mai 2025, 18:09

Papa Leon cere Bisericii Catolice să contracareze îndepărtarea oamenilor de credință

În prima sa Liturghie ținută la Vatican, noul Papă, Leon al XIV-lea, a avertizat că oamenii se îndepărtează de credință,...

Papa Leon cere Bisericii Catolice să contracareze îndepărtarea oamenilor de credință
În lume 09 Mai 2025, 16:18

„Acord economic istoric” între Moldova și UE

UE acordă Moldovei un sprijin financiar de 1,9 miliarde de euro în vederea realizării reformelor din această țară.

„Acord economic istoric” între Moldova și UE
În lume 09 Mai 2025, 16:13

Ziua Europei: Instituțiile comunitare de la Bruxelles și din Luxemburg își deschid porțile

Vor fi organizate și evenimente speciale, care celebrează semnarea Declarației Schuman din 9 mai 1950.

Ziua Europei: Instituțiile comunitare de la Bruxelles și din Luxemburg își deschid porțile