Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Germania este pe cale să aibă un guvern de coaliţie

În Germania, unul dintre posibilele rezultate ale alegerilor de duminică ar fi formarea unui guvern între conservatorii conduşi de cancelarul Merkel şi social-democraţi.

Germania este pe cale să aibă un guvern de coaliţie
Angela Merkel. Foto: cdu.de

Articol de Ionuţ Iamandi, 23 Septembrie 2013, 11:32

Cancelarul Angela Merkel şi Uniunea sa Creştin Democrată au obţinut o victorie importantă în alegerile legislative de ieri, dar nu şi majoritatea în parlament, după cum indică rezultatele oficiale parţiale date publicitătii în această dimineaţă.

Ele confirmă victoria clară a creştin-democraţilor germani, conduşi de Angela Merkel, care au obţinut 41,5% din voturi, urmaţi de Partidul Social-Democrat, cu 26% din sufragii.

Germania este o insulă de prosperitate într-o Europă bântuită de criza economică. Şomajul în Germania este de 6,8%, comparativ cu 12,1% cât se înregistrează în medie în cele 17 state ale zonei euro.

Uniunii Creştin-Democrate, Creştin-Sociale îi lipsesc însă cinci mandate până la majoritatea absolută, iar după pierderea partenerului de coaliţie preferat, liberal-democraţii, care nu au reuşit să treacă de pragul electoral de 5%, Angela Merkel este nevoită să caute un nou partener pentru formarea guvernului.

--fb1

Ratarea majorităţii absolute ar putea însă să îi convină cancelarului Merkel. O majoritate absolută, dată de doar câteva locuri în plus în parlament, s-ar afla permanent la limita obţinerii sprijinului necesar trecerii unor legi importante.

Variante de lucru

Una dintre cele mai vehiculate versiuni ale viitorului cabinet german este cea a "marii coaliţii" dintre principalele partide, conservatorii şi social-democraţii.

O astfel de guvernare s-ar potrivi stilului cancelarului, scrie Der Spiegel, care în timp s-a dovedit "mai eficientă ca negociator decât ca lider".

De altfel, Angela Markel a mai condus o coaliţie cu social-democraţii, în mandatul 2005-2009. Atunci cele două blocuri au avut un număr aproximativ egal de miniştri, ceea ce nu va mai fi cazul în prezent.

--fb2

Poate de aceea social-democraţii privesc cu circumspecţie postura de "junior-partners" în care s-ar afla în pofida titulaturii de "uniune" a guvernării. Dar pe de altă parte, intrarea la guvernare ar putea să detensioneze situaţia din partid, aflat la al doilea eşec electoral consecutiv.

Guvern de stânga?

Corespondentul nostru la Berlin Mălina Andronescu spune că din punct de vedere strict matematic, este posibil chiar ca Partidul Social Democrat să se alieze cu celelalte două formaţiuni de opoziţie, stânga şi ecologiştii, care au obţinut 8,6, respectiv 8,4% din voturi, şi să formeze un guvern de stânga.

Dar atât social-democraţii, cât şi ecologiştii au respins până acum categoric o coaliţie cu neocomuniştii.

Germany. black = Merkel #btw2013http://t.co/PtnejyXfuApic.twitter.com/AA0LXSdZ28

— Mathieu von Rohr (@mathieuvonrohr) September 22, 2013

Pe Twitter şi alte reţele de socializare jurnaliştii au remarcat victoria zdrobitoare a cancelarului german. În imagine, distribuţia votului pe circumscripţii electorale (cu negru este reprezentat votul acordat conservatorilor conduşi de Angela Merkel).

O altă variantă ar fi alianţa conservatorilor cu ecologiştii. Însă mulţi dintre membrii partidului Verzilor resping o asemenea opţiune şi spun că sunt preocupaţi mai degrabă de "o clarificare internă" în privinţa cauzei care a dus la rezultatul slab din alegeri.

Bineînţeles, există şi varianta ca nicio alianţă să nu se poată stabili în zilele sau săptămânile care urmează, caz în care ar urma ca alegerile să se repete.

În această situaţie însă, cel mai probabil beneficiar ar fi tot cancelarul Merkel, care ar avea şanse să obţină şi mai multe voturi.

Ce aşteaptă Europa

Cei mai mulţi dintre liderii europeni apreciază că soluţia "marii coaliţii" dintre conservatori şi social-democraţi ar fi cea mai bună, scrie Der Spiegel.

Varianta marii coaliţii ar asigura o continuitate la nivelul conducerii celei mai puternice economii europene, dar în acelaşi timp ar obliga-o pe Angela Merkel să dea mai multă atenţie politicilor de stimulare a creşterii economice în zona euro.

Pe plan intern, o majoritate de două treimi în parlament i-ar putea asigura cancelarului german susţinerea pentru o posibilă schimbare a Constituţiei, cerută de eventualitatea unor modificări ale instituţiilor europene.

Orientarea administrației americane către Rusia "este puțin probabil să aducă pacea în Ucraina"
În lume 04 Martie 2025, 14:45

Orientarea administrației americane către Rusia "este puțin probabil să aducă pacea în Ucraina"

Donald Trump a modificat politica SUA față de Ucraina și Rusia de la preluarea mandatului, deschizând dialogul cu Moscova și...

Orientarea administrației americane către Rusia "este puțin probabil să aducă pacea în Ucraina"
Spania: Situația rămâne alarmantă din cauza ploilor masive
În lume 04 Martie 2025, 14:26

Spania: Situația rămâne alarmantă din cauza ploilor masive

În ultimele 12 ore au căzut cantități record de ploaie în zona Valenciei.

Spania: Situația rămâne alarmantă din cauza ploilor masive
CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro
În lume 04 Martie 2025, 13:26

CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro

Preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a trimis marți dimineaţă o scrisoare către liderii statelor membre în care...

CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro
Ţările arabe se reunesc la Cairo privind situația din Gaza
În lume 04 Martie 2025, 10:33

Ţările arabe se reunesc la Cairo privind situația din Gaza

Ţările arabe se reunesc la Cairo pentru a discuta propria soluţie de reglementare durabilă a conflictului din Gaza.

Ţările arabe se reunesc la Cairo privind situația din Gaza
Medicii sunt rezervaţi în privinţa diagnosticului Papei Francisc
În lume 04 Martie 2025, 10:30

Medicii sunt rezervaţi în privinţa diagnosticului Papei Francisc

Papa Francisc, care a suferit luni după-amiază două episoade de insuficienţă respiratorie acută, a rămas în permanenţă...

Medicii sunt rezervaţi în privinţa diagnosticului Papei Francisc
Şedinţă solemnă în Adunarea Naţională a Franţei dedicată situaţiei din Ucraina
În lume 04 Martie 2025, 08:46

Şedinţă solemnă în Adunarea Naţională a Franţei dedicată situaţiei din Ucraina

Premierul François Bayrou a salutat de la tribuna Parlamentului faptul că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a...

Şedinţă solemnă în Adunarea Naţională a Franţei dedicată situaţiei din Ucraina
SUA vor să-i aducă pe ruşi la masa de negocieri, susţine secretarul de stat Marco Rubio
În lume 04 Martie 2025, 08:11

SUA vor să-i aducă pe ruşi la masa de negocieri, susţine secretarul de stat Marco Rubio

Secretarul de stat american Marco Rubio a oferit o declaraţie pentru a justifica decizia de a întrerupe ajutorul militar...

SUA vor să-i aducă pe ruşi la masa de negocieri, susţine secretarul de stat Marco Rubio
Doi morţi şi zece răniţi în urma atacului din Mannheim, Germania
În lume 04 Martie 2025, 08:00

Doi morţi şi zece răniţi în urma atacului din Mannheim, Germania

Două persoane - o femeie de 83 de ani şi un bărbat de 54 de ani - au fost ucise după ce un vehicul a intrat în mulţime într-o...

Doi morţi şi zece răniţi în urma atacului din Mannheim, Germania