Franţa mobilizează zeci de mii de poliţişti pentru proteste
Şeful poliţiei din Paris a declarat că rămân îngrijorările legate de posibila infiltrare în proteste a unor grupări violente.
Articol de Sergiu Şteţ, 14 Decembrie 2018, 16:25
Franţa va mobiliza zeci de mii de poliţişti, dintre care aproximativ 8.000 vor fi desfăşuraţi în Paris sâmbătă, 15 decembrie, pentru a putea gestiona al cincilea weekend de proteste ale "vestelor galbene".
Euronews apreciază că mişcarea pare că a pierdut din amploare după concesiile acceptate de preşedintele ţării, Emmanuel Macron.
Şeful poliţiei din Paris a declarat că rămân îngrijorările legate de posibila infiltrare în proteste a unor grupări violente.
Ofiţerii şi scutierii vor proteja monumentele Parisului, precum Arcul de Triumf şi vor împiedica mulţimile să se apropie de palatul prezidenţial.