Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Franţa are un nou guvern

Imediat după numirea noii echipe, miniștrii au început să își preia funcțiile, iar președintele Macron a convocat pentru azi prima ședință a noului guvern.

Franţa are un nou guvern
Premierul Franței, Jean Castex, Paris, 3 iulie 2020. Foto: Ludovic Marin/ AFP

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 07 Iulie 2020, 07:57

Franţa are un nou guvern, condus de premierul Jean Castex, după ce vineri cabinetul anterior a demisionat.

Imediat după numirea noii echipe, miniștrii au început să își preia funcțiile, iar președintele Macron a convocat pentru marți prima ședință a noului guvern.

Secretarul general al președinției franceze, Alexis Kohler, a anunțat lista noului guvern format din 16 miniștri plini, secondaţi de 14 miniștri delegaţi ai diferitelor ministere, 17 femei și 14 bărbați.

A fost menținută o mare parte din guvernul anterior. Doar opt din cei 31 sunt persoane nou intrate în executiv, ceilalți au avut funcții și în cabinetul Philippe.

Au rămas în primul rând titularii de la ministerele cheie: Jean-Yves Le Drian la afaceri externe, Florence Parly la apărare, Bruno Le Maire economie, finanțe și relansare, Olivier Veran sănătate, Jean-Michel Blanquer educație, tineret și sport.

Fosta înotătoare de origine română, Roxana Mărăcineanu, numită ministru delegat pentru sport în Ministerul Educației, își păstrează aceleași atribuții ca și în guvernul precedent, unde era însă ministrul plin.

Marea surpriză a noului cabinet este numirea la justiție a unuia dintre cei mai mari avocați ai Franței, un așa-numit "tenor al baroului", Eric Dupond-Moretti. Orator strălucit, el a pledat în cazuri foarte mediatizate, fiind apărătorul omului politic și de afaceri Bernard Tapie, al fotbalistului Karim Benzema, acuzat că frecventa prostituate minore sau al fostului ministru de finanțe din timpul președintelui Francois Hollande, Jérôme Cahuzac, judecat pentru fraudă fiscală.

Eric Dupond-Moretti s-a alăturat recent echipei internaționale care îl apără gratuit pe jurnalistul australian Julian Assange, creatorul site-ului WikiLeaks, care a făcut acum câțiva ani dezvăluiri incendiare despre corupția din toate guvernele lumii, în prezent aflat în închisoare în Marea Britanie.

Numărul doi în guvern, ministrul pentru tranziția ecologică este Barbara Pompili, cunoscută figură a mișcării ecologiste, pentru prima dată ministru, care va trebui să își asume ambițiile programului președintelui republicii de transformare ecologică a societății.

Ministerul de Interne i-a fost încredințat fostului mpinistru delegat pentru buget, Gerald Darmanin, om politic de dreapta, care va trebui să liniștească atmosfera în rândul polițiștilor, nemulțumiți de acuzațiile de rasism și violență aduse în timpul unor mișcări de protest recente.

Comentatorii politici apreciază că președintele a reușit, prin acest nou cabinet, înclinat categoric către dreapta, să concentreze întreaga putere politică și de decizie în mâinile sale.

Într-un mesaj pe Twitter, Emmanuel Macron promite un guvern de acțiune și de uniune ale cărui obiective prioritare sunt relansarea economiei, consolidarea protecției sociale și a mediului, apărarea suveranității europene

Etichete : (ii) franta guvern
SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
În lume 18 Aprilie 2025, 13:39

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma

Directorul AIEA a avertizat că Iranul este deja pe punctul de a obține arma nucleară, motiv pentru care nu ar mai fi mult...

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
În lume 18 Aprilie 2025, 13:31

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală

Christine Lagarde afirmă că este important să se stabilească rapid cadrul legislativ pentru a pregăti terenul pentru...

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit
În lume 18 Aprilie 2025, 10:01

Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit

Cablul unei telecabine care traversa o zonă abruptă a muntelui Faito s-a rupt.

Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit
Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina
În lume 18 Aprilie 2025, 09:56

Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina

Președintele Emmanuel Macron a prezidat o reuniune lărgită cu ocazii vizitei secretarului de stat american, Marco Rubio, la...

Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina
Concluzii ale discuţiilor de la Paris pe tema unui acord de pace ruso-ucrainean
În lume 18 Aprilie 2025, 02:44

Concluzii ale discuţiilor de la Paris pe tema unui acord de pace ruso-ucrainean

După discuţiile cu oficiali europeni şi ucraineni, secretarul de stat al SUA consideră că pacea este posibilă.

Concluzii ale discuţiilor de la Paris pe tema unui acord de pace ruso-ucrainean
Întâlnire la Washington între preşedintele Donald Trump şi premierul italian Giorgia Meloni
În lume 17 Aprilie 2025, 23:45

Întâlnire la Washington între preşedintele Donald Trump şi premierul italian Giorgia Meloni

Preşedintele Trump s-a declarat 100% sigur că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale.

Întâlnire la Washington între preşedintele Donald Trump şi premierul italian Giorgia Meloni
Spania este ţara europeană cu cei mai mulţi imigranţi marocani şi columbieni
În lume 17 Aprilie 2025, 23:43

Spania este ţara europeană cu cei mai mulţi imigranţi marocani şi columbieni

Uniunea Europeană introduce Marocul, Columbia şi Tunisia pe lista ţărilor sigure, măsură care permite expulzarea imigranţilor...

Spania este ţara europeană cu cei mai mulţi imigranţi marocani şi columbieni
Aurul s-a scumpit anul acesta cu aproape 30%
În lume 17 Aprilie 2025, 22:00

Aurul s-a scumpit anul acesta cu aproape 30%

Preţul aurului a scăzut de la suma record atinsă miercuri, 16 aprilie, în condiţiile în care investitorii optează...

Aurul s-a scumpit anul acesta cu aproape 30%