Fostul preşedinte peruan Pedro Pablo Kuczynski, arestat pentru corupţie
4 preşedinţi peruani au probleme cu justiţia, iar lidera opoziţiei, Keiko Fujimori, se află în detenţie provizorie de la sfârşitul lui octombrie.

Articol de Octavian Begu, 11 Aprilie 2019, 03:17
O instanţă din Peru a dispus arestarea fostului preşedinte, Pedro Pablo Kuczynski, în cadrul scandalului de corupţie legat de grupul brazilian Odebrecht.
Fostul preşedinte se va afla în arest pentru o perioadă iniţială de zece zile, pentru presupuse fapte de spălare de bani, iar procurorii au obţinut acceptul instanţei pentru a-i percheziţiona domociliul.
Pedro Pablo Kuczynski, în vârstă de 80 de ani, neagă că ar fi comis ceva ilegal, transmit agenţiile de presă.
Kuczynski a devenit, în martie 2018, primul şef al statului în exerciţiu care a demisionat drept consecinţă a scandalului Odebrecht.
De altfel, ultimii 4 preşedinţi peruani au probleme cu justiţia, iar lidera opoziţiei, Keiko Fujimori, se află în detenţie provizorie de la sfârşitul lui octombrie.