Fostul premier al Portugaliei este acuzat de corupţie
Procurorii portughezi îl acuză pe fostul premier al ţării, Jose Socrates, de fraudă, spălare de bani, corupţie şi fals în documente.
Articol de RADOR, 12 Octombrie 2017, 06:01
Procurorii din Portugalia l-au pus sub acuzare pe fostul premier al ţării, Jose Socrates, pentru mai multe capete de acuzare: fraudă, spălare de bani, corupţie şi fals în documente.
Corespondenţul BBC aminteşte că Jose Socrates este una din cele 19 persoane şi 9 companii acuzate de autorităţi într-un dosar de corupţie. Procurorii portughezi au precizat că peste 28 de milioane de dolari au fost depozitate în conturi din bănci elveţiene între 2006 şi 2009.
Avocaţii lui Jose Socrates au declarat că acesta va lupta împotriva acuzaţiilor nefondate.