Ascultă Radio România Actualitaţi Live

FMI cere Greciei accelerarea reformelor structurale

Fondul Monetar Internaţional avertizează că, pentru a se ajunge la semnarea acordului aprobat de principiu la sfârşitul lunii octombrie, reformele structurale vor trebui accelerate şi costurile forţei de muncă reduse în continuare.

FMI cere Greciei accelerarea reformelor structurale
Protest în Grecia. Foto: Reuters.

Articol de Monica Chihaia, Atena, 01 Februarie 2012, 18:55

Guvernul Greciei nu a ajuns miercuri la un acord cu creditorii săi privind restructurarea datoriilor, aşa cum estimau în presa elenă oficialii de la Atena.

Urmează alte negocieri şi se aşteaptă, în continuare, din partea Greciei, accelerarea reformelor structurale şi reducerea deficitului, după cum declara miercuri şeful misiunii Fondului Monetar în această ţară.

În cadrul unei întâlniri cu presa, purtătorul de cuvânt al guvernului, Pantelis Kapsis, a declarat însă că acordul final va fi precedat de o nouă întâlnire a liderilor politici care sprijină echipa premierului Papademos, care a precizat când va fi programată această.

În mod cert, cele trei partide vor trebui să găsească un numitor comun până vineri, astfel încât noul acord să fie înaintat spre dezbatere la reuniunea eurogrupului din 6 februarie.

Lucas Papademos declarase la Bruxelles, în urmă cu două zile, că partenerii europeni solicită partidelor politice din Grecia să se angajeze "în mod irevocabil, pentru îndeplinirea noului program" şi că această consultare finală este absolut necesară.

În timpul întâlnirii cu liderii politici este de aşteptat ca Lucas Papademos să pezinte evoluţiile în urma contactelor stabilite la Bruxelles, precum şi rezultatele negocierilor cu Troica.

Acestea din urmă ar putea să deblocheze al doilea pachet de asistenţă financiară către Grecia, în valoare totală de 130 de milioane de euro, cu condiţia încheierii prealabile a acordului privind schimbul de obligaţiuni cu creditorii privaţi şi asumarea unor noi măsuri de resuscitare financiară a bugetului ţării.

Negocierile cu delegaţia misiunii internaţionale, care impune de această dată condiţii mult mai stricte şi măsuri specifice pentru încheierea noului acord de împrumut, nu au fost lipsite de tensiuni şi divergenţe.

Fondul Monetar Internaţional avertizează că, pentru a se ajunge la semnarea acordului aprobat de principiu la sfârşitul lunii octombrie, anul trecut, reformele structurale vor trebui accelerate şi costurile forţei de muncă reduse în continuare.

De asemenea, politica fiscală va trebui schimbată radical, recomandându-se stabilirea unei rate unice de impozitare, respectiv de 19% sau 21%, majorarea accizelor şi reducerea drastică a categoriilor de contribuabili scutiţi de impozite.

Reducerea datoriilor Greciei, "insuficientă"
Economie 24 Ianuarie 2012, 19:56

Reducerea datoriilor Greciei, "insuficientă"

Responsabilii din Zona Euro le-au cerut tuturor partidelor din Grecia un angajament scris privind aplicarea reformelor,...

Reducerea datoriilor Greciei, "insuficientă"
VIDEO: Tragedie în Macedonia de Nord. 59 de morți și 155 de răniți într-un incendiu la un club
În lume 16 Martie 2025, 16:34

VIDEO: Tragedie în Macedonia de Nord. 59 de morți și 155 de răniți într-un incendiu la un club

Numeroși lideri europeni au reacționat în urma tragediei care amintește de cazul Colectiv de la noi și mai multe țări și-au...

VIDEO: Tragedie în Macedonia de Nord. 59 de morți și 155 de răniți într-un incendiu la un club
Rubio și Lavrov au discutat ''următorii pași'' privind încheierea războiului din Ucraina
În lume 16 Martie 2025, 09:47

Rubio și Lavrov au discutat ''următorii pași'' privind încheierea războiului din Ucraina

A fost prima convorbire ruso-americană după ce președintele Putin a condiționat armistițiul propus de SUA și acceptat fără...

Rubio și Lavrov au discutat ''următorii pași'' privind încheierea războiului din Ucraina
Ilie Bolojan: România va continua să acorde sprijin Ucrainei
În lume 15 Martie 2025, 16:35

Ilie Bolojan: România va continua să acorde sprijin Ucrainei

Mesajul preşedintelui interimar, Ilie Bolojan, după participarea la videoconferinţa organizată de premierul britanic, Keir...

Ilie Bolojan: România va continua să acorde sprijin Ucrainei
Inundații în Italia
În lume 15 Martie 2025, 10:58

Inundații în Italia

În Florența, muzeele și locurile de divertisment - cum ar fi cinematografele și teatrele - vor rămâne închise.

Inundații în Italia
SUA şi Israelul cer unor ţări din Africa de Est să primească palestinieni din Fâşia Gaza
În lume 14 Martie 2025, 23:18

SUA şi Israelul cer unor ţări din Africa de Est să primească palestinieni din Fâşia Gaza

Scu -a discutat cu Sudanul, Somalia şi reprezentanţi ai regiunii Somaliland.

SUA şi Israelul cer unor ţări din Africa de Est să primească palestinieni din Fâşia Gaza
Şefii diplomaţiilor din Grecia, Cipru şi Israel au discutat despre proiectul de interconectare energetică
În lume 14 Martie 2025, 23:18

Şefii diplomaţiilor din Grecia, Cipru şi Israel au discutat despre proiectul de interconectare energetică

Miniştrii au lansat un mesaj comun că sunt ferm angajaţi să aprofundeze cooperarea lor strategică din Mediterana răsăriteană.

Şefii diplomaţiilor din Grecia, Cipru şi Israel au discutat despre proiectul de interconectare energetică
Serbia: Studenţii vor manifesta sâmbătă în faţa Adunării Naţionale din Belgrad
În lume 14 Martie 2025, 22:43

Serbia: Studenţii vor manifesta sâmbătă în faţa Adunării Naţionale din Belgrad

De la 1 noiembrie au loc proteste pe întreg teritoriul Serbiei pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor pentru accidentul...

Serbia: Studenţii vor manifesta sâmbătă în faţa Adunării Naţionale din Belgrad