Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Fitch retrogradează Grecia în urma schimbului de obligaţiuni

Fitch consideră că operaţiunea realizată de Grecia reprezintă "un schimb sub presiune", chiar dacă oficial participarea a fost voluntară. Creditorii privaţi ai Greciei au acceptat înjumătăţirea datoriei.

Fitch retrogradează Grecia în urma schimbului de obligaţiuni
Premierul Greciei, Lucas Papademos (stânga) şi ministrul de finanţe Evangelos Venizelos. Foto: Reuters.

Articol de Ionuţ Dragu, 09 Martie 2012, 20:07

Agenţia de rating Fitch a revizuit în scădere ratingul Greciei pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală, de la "C" la "RD" (Restricted Default - intrare restricţionată în incapacitate de plată), în urma confirmării de către guvernul elen şi oficiali ai zonei euro a faptului că schimbul de obligaţiuni suverane elene va continua, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

De asemenea, agenţia a confirmat calificativul pe termen scurt la "C" şi plafonul de ţară la "AAA", nivel adecvat pentru statele din zona euro.

Agenţia a precizat că după încheierea efectivă a schimbului de obligaţiuni va atribui un nou rating Greciei, la un nivelul inferior din categoria speculativă, în care sunt incluse ţările a căror viabilitate financiară este incertă.

Ratingul "C", care face parte din această categorie, corespunde unui default (incapacitate de plată) iminent sau inevitabil.

Standard&Poor's a procedat la fel în februarie, când a plasat ratingul Greciei la nivelul default selectiv, "SD", în scădere de la "CC", indicând că va îmbunătăţi calificativul la "CCC" după efectuarea schimbului de obligaţiuni.

Calificativele Moody's nu includ un rating corespunzător default-ului, dar agenţia a retrogradat, la începutul acestei luni, Grecia de la "Ca" la cel mai redus nivel posibil, "C".

Fitch consideră că operaţiunea realizată de Grecia reprezintă "un schimb sub presiune", chiar dacă oficial participarea a fost voluntară.

Participare "peste aşteptări"

Potrivit corespondentului Radio România de la Atena, Monica Chihaia, participarea la preschimbarea obligaţiunilor de stat, emise în conformitate cu legislaţia greacă, a depăşit aşteptările celor mai mulţi.

Participarea la preschimbarea obligaţiunilor de stat a fost de 85,8% după expirarea termenului de exprimare a acceptului din partea creditorilor privaţi, procent care va ajunge la 95,7% după activarea aşa-numitelor CAC.

CAC sunt clauze pe care guvernul grec le poate activa cu consimţământul instituţiilor europene pentru a-i obliga pe toţi deţinătorii de titluri aflate sub incidenţa legislaţiei elene să accepte reducerea propusă de guvernul grec.

Presa elenă, încurajată de declaraţiile politicienilor, prezintă rezultatul demersului ca pe un succes asupra căruia, acum, pot fi puse sigiliile acordurilor de reducere cu 107 miliarde de euro din totalul de 206 miliarde reprezentând datoria către investitorii privaţi şi a noului împrumut destinat Greciei, în valoare totală de 130 de miliarde de euro.

Primul sigiliu a fost pus deja în cadrul teleconferinţei de vineri după-amiază, care, potrivit agenţiilor de presă elene, a decis eliberarea a 35,7 miliarde de euro din acest nou pachet de credit.

Acest lucru înseamnă că Grecia ar putea returna 14,5 miliarde de euro.

Ministrul de finanţe, Evangelos Venizelos, a declarat vineri că va activa clauza colectivă de acţiune în scopul de a determina participarea forţată a tuturor deţinătorilor de obligaţiuni emise în conformitate cu legislaţia greacă.

În acelaşi timp, a spus oficialul elen, termenul de aplicaţie pentru fiecare serie de obligaţiuni emise în conformitate cu legislaţia străină a fost prelungit până pe 23 martie.

Măsura ar putea face ca procentul total de participare să crească semnificativ, lucru aflat şi în intenţia autorităţilor de la Atena.

Zona euro aşteaptă contribuţia FMI pentru Grecia

În opinia miniştrilor de finanţe din zona euro, în acest moment sunt întrunite condiţiile pentru acordarea sumei de 130 de miliarde de euro, prevăzută de cel de-al doilea program de asistenţă pentru Grecia.

Rămân însă de stabilit unele detalii.

Zona euro aşteaptă acum ca FMI să anunţe suma cu care va contribui şi reaminteşte Greciei că trebuie să demonstreze un angajament categoric pentru respectarea condiţiilor din program.

Potrivit corespondentului Radio România, Carmen Valică, miniştrii de finanţe din zona euro au evaluat semnificaţia nivelului de implicare a sectorului privat în schmbul de obligaţiuni, în cadrul unei teleconferinţe şi ar urma să se întâlnească, la Bruxelles.

În declaraţia preşedintelui eurogrupului transmisă la finalul discuţiei se arată că implicarea semnificativă a sectorului privat e o încurajare pentru zona euro, iar progresul făcut de Grecia este salutar.

Preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Junker, spune că Grecia şi-a îndeplinit angajamentele într-o manieră satisfăcătoare, iar acum trebuie să continue să demonstreze hotărârea de a aplica în mod strict prevederile noului progra.

Jean-Claude Junker subliniază că este extrem de importantă pentru zona euro întărirea capacităţii instituţionale a Greciei.

Un mesaj în favoarea disciplinei a fost transmis şi de preşedintele Comisiei Europene, Olli Rehn.

"Aşteptăm acum autorităţile din Grecia să menţină angajamentul ferm faţă de îndeplinirea condiţiilor din acest al doilea program şi să aplice în mod riguros şi la timp pachetul de politici convenit", a spus Olli Rehn.

Pentru Grecia urmează o perioadă în care echipa de experţi a Comisiei va analiza cu autorităţile de la Atena modalităţile de îmbunătăţire a cheltuirii banilor europeni sau de oferire de sprijin pentru tinerii şomeri.

Sunt pe agendă programe de privatizare, modificări legislative, măsuri de combatare a evaziunii fiscale, o gamă foarte largă de schimbări care vor fi strict monitorizate.

În paralel, UE trebuie să clarifice gradul de implicare în acest program.

Jean-Claude Junker susţine că au fost întrunite pentru ca zona euro să aprobe propria contribuţie.

Miniştrii de finanţe aşteaptă acum o participare semnificativă a FMI.

Christine Lagarde a subliniat, însă, că implicarea sectorului privat reduce pe termen mediu nevoile financiare ale Greciei.

Vinurile italiene nu mai sunt exportate către SUA de câteva zile
În lume 02 Aprilie 2025, 13:27

Vinurile italiene nu mai sunt exportate către SUA de câteva zile

Potenţialele noi taxe vamale ale Administraţiei Trump îi îngrijorează pe producătorii italieni.

Vinurile italiene nu mai sunt exportate către SUA de câteva zile
Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie
În lume 02 Aprilie 2025, 13:07

Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie

Atacurile ruseşti au avariat instalaţii de energie din regiunile ucrainene Sumi şi Dnipropetrovsk, a declarat miercuri...

Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie
Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării
În lume 02 Aprilie 2025, 10:21

Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării

Eurodeputaţii dezbat, miercuri, în sesiunea plenară de la Strasbourg, politica socială a Uniunii şi strategia de combatere a...

Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării
Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia
În lume 02 Aprilie 2025, 09:20

Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia

Ministerul de Externe avertizează că, în Grecia, este miercuri în vigoare o atenţionare de ploi abundente, însoţite de vânt...

Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia
Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi
În lume 02 Aprilie 2025, 09:08

Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi

Peste 2.800 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului din Myanmar.

Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi
Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea
În lume 02 Aprilie 2025, 08:28

Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, votează miercuri două documente privind apărarea şi...

Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea
Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie
În lume 02 Aprilie 2025, 08:04

Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie

Cetăţenii Uniunii Europene, inclusiv românii, nu mai pot intra de miercuri în Marea Britanie decât în baza unei autorizaţii...

Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova
În lume 02 Aprilie 2025, 07:49

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova

Şefa diplomaţiei germane se va afla miercuri în Republica Moldova, potrivit Radio Chişinău.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova