Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Fenomenul emigrației "a luat recent proporţii nemaiîntâlnite"

Comisia European afirmă că ia în calcul instituirea în Ungaria a unui "punct fierbinte în gestionarea fluxului de emigranți".

Fenomenul emigrației "a luat recent proporţii nemaiîntâlnite"
Emigranti dintr-un tren Budapesta-Viena. Foto: Captura You Tube.

Articol de Radiojurnal, 01 Septembrie 2015, 13:24

Realizator: Pavel Ionescu - Marea Britanie, o ţară recunoscută pentru multiculturalismul promovat în ultimele decenii, este o altă destinaţie favorită pentru emigranţii care inundă Europa Occidentală. Şi asta, în pofida măsurilor deosebit de restrictive introduse recent de guvernul britanic şi chiar în pofida obstacolului geografic pe care îl reprezintă Canalul Mânecii. Portului Calais, de unde pleacă feriboturile spre Anglia, i-au crescut, în ultimele săpătămâni, un mic orăşel improvizat de emigranţi, care speculează orice posibilitate de a pleca spre Dover. Uniunea Europeană promite acum că va ajuta Franţa să facă faţă valului de emigranţi şi că ia în calcul şi instituirea în Ungaria a unui aşa-numit punct fierbinte în gestionarea fluxului. Asta, însă, cu preţul colaborării tuturor celor 28 de state membre, chiar şi a acelora care nu se confrunta cu criza migraţiei.

Corespondenţă din Bruxelles - Reporter: Cerasela Rădulescu - Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a vizitat astăzi tabăra de refugiaţi din portul francez Calais, a pledat din nou pentru implicarea tuturor celor 28 de state membre, chiar şi a celor care nu se confuntă cu criza imigraţiei.

Frans Timmermans: Statele membre sunt responsabile de punerea în practică a măsurilor. Toate statele membre, nicio ţară nu se poate eschiva. A sosit timpul ca toate cele 28 de ţari, chiar şi cele care se simt la adăpost de această problemă a emigraţiei, să înţeleagă că trebuie să se implice.

Reporter: Timmermans a anunţat că executivul comunitar susţine statele care se află în prima linie unde sosesc imigranţii, prin trimiterea de echipe ale agenţiilor europene care ajută la înregistrarea şi identificarea solicitanţilor de azil şi trimiterea înapoi a celor care nu întrunesc aceste cerinţe. Oficialul Comisiei Europene mai spunea astăzi că este nevoie de un mecanism permanent de distribuire a solicitanţilor de azil, aşa-numita "relocare", care ar putea fi activat de fiecare dată când există o criză.

Şi comisarul pentru politică regională, Corina Creţu, aminteşte, într-o declaraţie de presă, în această seară, că responsabilitatea măsurilor de ajutor revine, în principal, statelor membre care au la dispoziţie Fondul pentru migraţie şi integrare, Fondul social european şi Fondul european de dezvoltare regională pentru a acţiona în vederea gestionării şi integrării fluxurilor de imigranţi.

Recomandarea Comisiei Europene - spune Corina Creţu - este ca proiectele finanţate prin Fondul european pentru dezvoltare regională să fie însoţite şi de alte măsuri ce vizează integrarea socială, iar pentru acestea se poate obţine sprijin financiar din Fondul social european sau din alte surse. Astfel, poate fi asigurată şi finanţarea unor măsuri de urgenţă privind sistemul de primire a imigranţilor şi solicitanţilor de azil, măsuri care să vină în completarea sprijinului oferit prin Fondul de azil, migraţie şi integrare - afirmă comisarul Corina Creţu.

Aceasta poate presupune construirea sau extinderea centrelor de primire a adăposturilor pentru imigranţi, dar şi acţiuni care vizează consolidarea capacităţilor în unităţilor de primire. Totodată, executivul comunitar promite că va ajuta în continuare şi alte state membre, cum este Ungaria, şi solicită, în acelaşi timp, implicare şi solidaritate în interiorul spaţiului comunitar.

Comisarul pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos: Curând voi merge din nou la Budapesta, pentru a ajuta autorităţile ungare, pentru că Ungaria este supusă presiunii, aşa cum sunt şi Grecia, şi Italia.

Reporter: A afirmat comisarul Avramopoulos, aflat şi el la Calais, astăzi, la o conferinţă de presa comună cu prim-vicepreşedintele Timmermans şi cu premierul francez, Manuel Valls, dar şi cu ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve.

Un centru de primire ar putea fi deschis în Ungaria, a precizat comisarul european, după ce în săptămânile care vin vor fi deschise centre în Grecia şi în Italia, unde se află peste 300.000 de oameni. Aceste centre ale Uniunii Europene sunt deservite parţial de experţi în imigraţie, proveniţi din alte state membre. O primă reuniune la nivel înalt pe tema imigraţiei, convocată de urgenţă la Bruxelles, va avea loc numai pe 14 septembrie, când se vor întruni miniştrii de interne ai Uniunii Europene.

Ministrul luxemburghez pentru imigraţie şi azil, Jean Asselborn, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, a convocat de urgenţă această reuniune, pentru a evalua situaţia de pe teren şi acţiunile politice în desfăşurare şi pentru a discuta despre noi iniţiative de consolidare a răspunsului european la criza emigraţiei.

Preşedinţia Uniunii Europene recunoaşte, într-un comunicat, că fenomenul a luat recent proporţii nemaiîntâlnite.

Spania: Situația rămâne alarmantă din cauza ploilor masive
În lume 04 Martie 2025, 14:26

Spania: Situația rămâne alarmantă din cauza ploilor masive

În ultimele 12 ore au căzut cantități record de ploaie în zona Valenciei.

Spania: Situația rămâne alarmantă din cauza ploilor masive
CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro
În lume 04 Martie 2025, 13:26

CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro

Preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a trimis marți dimineaţă o scrisoare către liderii statelor membre în care...

CE: Plan de reînarmare continentală în valoare de 800 de miliarde de euro
Ţările arabe se reunesc la Cairo privind situația din Gaza
În lume 04 Martie 2025, 10:33

Ţările arabe se reunesc la Cairo privind situația din Gaza

Ţările arabe se reunesc la Cairo pentru a discuta propria soluţie de reglementare durabilă a conflictului din Gaza.

Ţările arabe se reunesc la Cairo privind situația din Gaza
Medicii sunt rezervaţi în privinţa diagnosticului Papei Francisc
În lume 04 Martie 2025, 10:30

Medicii sunt rezervaţi în privinţa diagnosticului Papei Francisc

Papa Francisc, care a suferit luni după-amiază două episoade de insuficienţă respiratorie acută, a rămas în permanenţă...

Medicii sunt rezervaţi în privinţa diagnosticului Papei Francisc
Şedinţă solemnă în Adunarea Naţională a Franţei dedicată situaţiei din Ucraina
În lume 04 Martie 2025, 08:46

Şedinţă solemnă în Adunarea Naţională a Franţei dedicată situaţiei din Ucraina

Premierul François Bayrou a salutat de la tribuna Parlamentului faptul că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a...

Şedinţă solemnă în Adunarea Naţională a Franţei dedicată situaţiei din Ucraina
SUA vor să-i aducă pe ruşi la masa de negocieri, susţine secretarul de stat Marco Rubio
În lume 04 Martie 2025, 08:11

SUA vor să-i aducă pe ruşi la masa de negocieri, susţine secretarul de stat Marco Rubio

Secretarul de stat american Marco Rubio a oferit o declaraţie pentru a justifica decizia de a întrerupe ajutorul militar...

SUA vor să-i aducă pe ruşi la masa de negocieri, susţine secretarul de stat Marco Rubio
Doi morţi şi zece răniţi în urma atacului din Mannheim, Germania
În lume 04 Martie 2025, 08:00

Doi morţi şi zece răniţi în urma atacului din Mannheim, Germania

Două persoane - o femeie de 83 de ani şi un bărbat de 54 de ani - au fost ucise după ce un vehicul a intrat în mulţime într-o...

Doi morţi şi zece răniţi în urma atacului din Mannheim, Germania
Papa Francisc a suferit o nouă criză respiratorie severă
În lume 04 Martie 2025, 07:56

Papa Francisc a suferit o nouă criză respiratorie severă

Sunt deja 19 zile de când Papa Francisc se află internat la Spitalul Gemelli din Roma, în urma diagnosticului de dublă...

Papa Francisc a suferit o nouă criză respiratorie severă