Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Femeile din armata australiană pot lupta pe front

Autorităţile australiene au ridicat pentru prima dată în istorie toate restricţiile cu privire la misiunile la care pot lua parte femeile din cadrul forţele armate.

Femeile din armata australiană, pot să lupte pe front. Foto: Reuters.

Articol de Răzvan Stancu, 27 Septembrie 2011, 13:13

Soldaţii de sex feminin vor putea să servească în forţele speciale australiene şi în prima linie a unităţilor de luptă, informează BBC.

Ministrul Apărării australiene, Stephen Smith a declarat că interdicţia va fi ridicată imediat, însă mai pot trece până la cinci ani până va fi pusă în aplicare.

Aceste schimbări le oferă femeilor accesul la 70 % din posturi în armată, cărora le erau interzise până în prezent, a declarat ministrul australian al apărării, Stephen Smith.

În prezent Canada, Noua Zeelandă şi Israel permit femeilor să lupte pe front.

Forţele armate din Australia au în prezent aproximativ 59.000 de militari angajaţi, inclusiv cei 1500 care sunt repartizaţi în Afganistan.

În prezent, femeile sunt eligibile pentru aproximativ 93% din indatoriri, inclusiv în artilerie.

În cazul în care îndeplinesc standardele necesare, femeile pot fi incluse în unităţile speciale ale armatei.

Ministrul apărării a calificat acest anunţ drept ''o schimbare culturală importantă''.

''Aceasta înseamnă că, în viitor, vor exista femei care vor conduce, de exemplu, companii de infanterie'', a declarat secretarul de stat pe probleme de personal din cadrul armatei Warren Snowdon.

Armata australiană are 10.000 de femei, dintr-un efectiv total de 81.000 de militari.

Video: Femeile din armata australiană, pot să lupte pe front. Sursa: Reuters.

În ultimii ani, în rândurile armatei australiene au izbucnit mai multe scandaluri, care au scos la iveală mai multe scandaluri cu conotaţii sexuale.

Cel mai recent scandal de abuz sexual este cel de la Academia Forţelor de Apărare unde a fost începută o investigaţie în care au fost strânse peste 1000 de acuzaţii de abuz.

Investigaţiile au început după ce doi cadeţii de la academie au fost acuzaţi de filmarea în secret a unui cadet de sex feminin şi difuzarea filmelor pe internet.

Foto: Tinere din armata israeliană: Sursa Flickr/IDF.

În lume 12 Mai 2025, 20:29

Parlamentul European va solicita Comisiei prelungirea cu 18 luni a implementării PNRR

Legislativul European va solicita Comisiei Europene și statelor membre revizuirea regulamentului mecanismului.

Parlamentul European va solicita Comisiei prelungirea cu 18 luni a implementării PNRR
În lume 12 Mai 2025, 19:10

Papa Leon al XIV-lea cere eliberarea jurnaliștilor condamnați la închisoare

Suveranul pontif a lăudat curajul celor care apără demnitatea, justiția și dreptul popoarelor de a fi informate.

Papa Leon al XIV-lea cere eliberarea jurnaliștilor condamnați la închisoare
În lume 12 Mai 2025, 19:05

Ministrul german de externe nu a exclus ca Germania să furnizeze Ucrainei rachete de croazieră

Johann Wadephul avertizează Rusia că ar putea fi impuse noi sancțiuni dacă Vladimir Putin nu acceptă un acord de încetare a...

Ministrul german de externe nu a exclus ca Germania să furnizeze Ucrainei rachete de croazieră
În lume 12 Mai 2025, 12:50

Rusia anunţă că a lansat o rachetă balistică Iskander-M asupra forţelor ucrainene

Rusia a lansat o rachetă balistică Iskander-M cu rază scurtă de acţiune asupra forţelor ucrainene, care au folosit anterior...

Rusia anunţă că a lansat o rachetă balistică Iskander-M asupra forţelor ucrainene
În lume 12 Mai 2025, 10:02

Aproximativ 18.000 de migranți au debarcat de la începutul anului în sudul Italiei

Odată cu apropierea verii, crește numărul ambarcațiunilor ilegale de migranți care traversează Marea Mediterană spre Italia.

Aproximativ 18.000 de migranți au debarcat de la începutul anului în sudul Italiei
În lume 12 Mai 2025, 07:43

Ministrul fondurilor europene, Marcel Boloş, va renegocia PNRR săptămâna aceasta la Bruxelles

Ministrul fondurilor europene, Marcel Boloş, merge la Bruxelles săptămâna aceasta pentru a renegocia Planul Naţional de...

Ministrul fondurilor europene, Marcel Boloş, va renegocia PNRR săptămâna aceasta la Bruxelles
În lume 12 Mai 2025, 07:35

Suedia reintroduce controalele la frontierele interne de stat

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Regatul...

Suedia reintroduce controalele la frontierele interne de stat
În lume 11 Mai 2025, 15:34

Al doilea forum Uniunea Europeană-Ucraina pentru industria de apărare

În discuţie sunt integrarea industrială, asistenţa militară şi soluţii inovatoare în domeniul apărării.

Al doilea forum Uniunea Europeană-Ucraina pentru industria de apărare