"Europa trebuie să plafoneze preţul gazului rusesc"
Plafonarea e necesară pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei, spune preşedintele Comisiei Europene.
Articol de Sergiu Şteţ, 02 Septembrie 2022, 15:01
A sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei, a afirmat vineri, 2 septembrie, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters.
"Cred cu fermitate că este acum momentul pentru o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa", le-a spus jurnaliştilor oficialul UE, la o reuniune a parlamentarilor conservatori din Germania.