Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Dacă Rusia va cuceri Ucraina, China va câștiga"

THE WALL STREET JOURNAL: Războiul nu este sub nici o formă o „dispută teritorială”. Sunt în joc interese americane vitale.

"Dacă Rusia va cuceri Ucraina, China va câștiga"
Președintele Chinei, Xi Jinping, și președintele Rusiei, Vladimir Putin. Foto: kremlin.ru.

Articol de Sergiu Şteţ, 22 Martie 2023, 10:27

Întâlnirea de la Moscova de săptămâna aceasta între Xi Jinping și Vladimir Putin e cea mai nouă dovadă că China e cel mai bun prieten și cel mai mare susținător al Rusiei, scrie The Wall Street Journal. Toată lumea o știe, însă președintele Biden și unii republicani nu reușesc să realizeze un alt adevăr rezultat de aici: dacă Rusia va câștiga în Ucraina, China va câștiga și ea.

Beijingul și-a propus să surclaseze SUA din punct de vedere militar, economic și cultural. Xi se află la Moscova pentru că sprijinul lui pentru Putin servește acea viziune sumbră.

El vrea ca Rusia să cucerească Ucraina pentru ca și Chinei să-i fie mai ușor să invadeze Taiwanul. El vrea ca Rusia să amenințe restul Europei pentru ca atenția Americii să fie distrasă de la Asia.

De ce sunt orbi mulți politicieni americani la această realitate? De ce nu vor ei ca Ucraina să-l înfrângă pe aliatul Chinei? O victorie a Kyivului ar face ca SUA să fie mai în siguranță, fără ca fie și viața unui singur soldat american să fi fost pusă în pericol.

Biden afirmă că SUA sunt alături de Ucraina, dar tot el i-a permis cu consecvență Rusiei să preia inițiativa. El a încurajat această invazie prin predarea Afganistanului și prin afirmația că o „incursiune minoră” în Ucraina ar fi acceptabilă.

El nu i-a trimis Kyivului ajutorul de care are nevoie - la momentul în care avea nevoie. El chiar i-a trimis bani Ucrainei fără a controla cheltuirea lor, în loc să-i trimită doar arme și echipamente militare. E limpede că ucrainenii dispun de voința necesară pentru a învinge. Dar Biden i-a oferit Ucrainei doar atât cât a fost necesar pentru a încetini avansul Rusiei, iar nu pentru a o izgoni.

Ezitările lui Biden sunt în concordanță cu istoricul lui în materie de securitate națională. Mai surprinzătoare e moliciunea unora de la dreapta. Ei afirmă că Americii n-ar trebui să-i pese de Ucraina, fiindcă războiul acesta nu e al nostru. Unii îl califică drept o simplă „dispută teritorială”. Ei spun că ar trebui să ignorăm Ucraina pentru a putea să ne concentrăm pe China.

Dar ei au înțeles fix pe dos. China pierde dacă Ucraina câștigă. Și nimeni nu știe mai bine acest lucru decât Xi. El vrea ca America să ignore Ucraina pe termen scurt, deoarece astfel le-ar conferi Chinei și Rusiei un avantaj pe termen lung - în Europa, în Asia și pe întregul glob.

Dar SUA sunt capabile acum să-i curme ambițiile Chinei, prin ajutarea Ucrainei, ba încă o putem face fără a trimite cecuri în alb și fără a periclita trupele americane.

Sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem pentru a contracara China în sfera tehnologiei, a comerțului și a serviciilor de informații. Însă e naiv să crezi că putem contracara China prin ignorarea Rusiei. Trăim într-o lume periculoasă, iar renunțarea la sprijinirea Ucrainei i-ar încuraja pe cei care caută să atace interesele americane.

În afară de China, Iranul și Coreea de Nord ar considera înfrângerea Ucrainei drept o invitație de a face rău. Israelul, Coreea de Sud și Japonia s-ar afla într-un pericol mult mai mare - ca și poporul american. Inamicii noștri ne amenință prietenii fiindcă, în definitiv, pe noi vor ei să ne înfrângă și să ne distrugă.

În calitate de ambasadoare la ONU am fost în măsură să constat că atunci când America acționează ferm inamicii noștri fac un pas înapoi. Trebuie să acționăm ferm în sprijinul prietenilor noștri de la Kyiv, nu în ultimul rând și pentru că victoria lor asupra Rusiei va avea consecințe care se vor răsfrânge mult dincolo de granițele Ucrainei.

Xi și Putin sunt conștienți de acest lucru, și de aceea se întâlnesc acum la Moscova. America are nevoie de un conducător care să fie și el conștient de acest lucru și care să facă ce e necesar pentru a proteja poporul american și libertatea pe care atât de mult o prețuim.

Articol de Nikki Haley (candidată la nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din 2024; a fost guvernatoare a Carolinei de Sud și ambasadoarea SUA la ONU)

Traducere: Andrei Suba/RADOR.

Bursele își revin după suspendarea taxelor, anunțată de Trump
În lume 10 Aprilie 2025, 07:30

Bursele își revin după suspendarea taxelor, anunțată de Trump

Trump va menține pentru toate țările taxe vamale de 10%, dar a decis să crească la 125% taxele vamale impuse Chinei.

Bursele își revin după suspendarea taxelor, anunțată de Trump
Grecia pregăteşte un plan alternativ de gestionare a crizelor, deja examinat de firmele de turism
În lume 09 Aprilie 2025, 23:38

Grecia pregăteşte un plan alternativ de gestionare a crizelor, deja examinat de firmele de turism

Tarifele impuse de Donald Trump nu vor afecta turismul grec în mod direct, dar vor crea un mediu internaţional mai costisitor.

Grecia pregăteşte un plan alternativ de gestionare a crizelor, deja examinat de firmele de turism
Premierul israelian a convocat şedinţa Cabinetului Politic şi de Securitate
În lume 09 Aprilie 2025, 23:25

Premierul israelian a convocat şedinţa Cabinetului Politic şi de Securitate

Pentru Israel, vizita premierului Benjamin Netanyahu în Statele Unite nu s-a bucurat de succesul scontat.

Premierul israelian a convocat şedinţa Cabinetului Politic şi de Securitate
Georgia Meloni, discuţie faţă-în-faţă cu preşedintele Donald Trump la Casa Albă, 17 aprilie
În lume 09 Aprilie 2025, 23:17

Georgia Meloni, discuţie faţă-în-faţă cu preşedintele Donald Trump la Casa Albă, 17 aprilie

O zi mai târziu, la Roma, premierul Italiei va discuta cu vicepreşedintele american J.D. Vance.

Georgia Meloni, discuţie faţă-în-faţă cu preşedintele Donald Trump la Casa Albă, 17 aprilie
Bașcana Guțul primește arest la domiciliu
În lume 09 Aprilie 2025, 21:09

Bașcana Guțul primește arest la domiciliu

Un tribunal din Chişinău a schimbat din arest preventiv în arest la domiciliu măsura luată împotriva guvernatoarei regiunii...

Bașcana Guțul primește arest la domiciliu
Comandantul forţelor NATO în Europa cere menţinerea trupelor SUA pe continent la nivelul actual
În lume 09 Aprilie 2025, 21:02

Comandantul forţelor NATO în Europa cere menţinerea trupelor SUA pe continent la nivelul actual

Generalul Christopher Cavoli a spus la Capitoliu congresmenilor că recomandă menținerea trupelor americane în Europa la...

Comandantul forţelor NATO în Europa cere menţinerea trupelor SUA pe continent la nivelul actual
Germania: Conservatorii au ajuns la un acord de coaliţie cu social-democraţii
În lume 09 Aprilie 2025, 16:34

Germania: Conservatorii au ajuns la un acord de coaliţie cu social-democraţii

Presiunea asupra celor două partide de a grăbi finalizarea negocierilor s-a intensificat în ultimele săptămâni.

Germania: Conservatorii au ajuns la un acord de coaliţie cu social-democraţii
Grecia, blocată de o grevă generală
În lume 09 Aprilie 2025, 14:38

Grecia, blocată de o grevă generală

Mobilizările greviste au afectat serviciile esențiale, dar mai ales transporturile.

Grecia, blocată de o grevă generală