Crește tragicul bilanț al catastrofei aviatice din Rusia
Un nou bilanţ al tragediei aviatice produsă azi noapte în sudul Rusiei indică 62 de morţi.

19 Martie 2016, 08:54
Un nou bilanţ al tragediei aviatice produsă azi noapte în sudul Rusiei indică 62 de morţi, faţă de 61 anunţaţi iniţial de autorităţile ruse.
Victimele sunt cei 55 de pasageri şi 7 membri ai echipajului.
Aeronava s-a prăbuşit pe aeroportul din oraşul Rostov pe Don, în timp ce încerca să aterizeze pentru a doua oară în condiţii de vânt foarte puternic, ploaie şi vizibilitate redusă.
Aeronava - model Boeing 737 - aparţinea companiei FlyDubai din Emiratele Arabe Unite şi făcea legătura între Dubai şi Rostov pe Don.