Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Copiii dispăruți din Ucraina - o investigație a Rețelei de jurnalism de investigație a EBU

Sute, dacă nu chiar mii de copii ucraineni sunt transferați în Rusia din teritoriile ocupate de aceasta în estul Ucrainei. Kremlinul spune că îi salvează. Kyivul susține că este vorba de genocid.

Copiii dispăruți din Ucraina - o investigație a Rețelei de jurnalism de investigație a EBU
Foto: Arhivă.

Articol de Sergiu Şteţ, 17 Martie 2023, 21:59

La doar două săptămâni după ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022, președintele Vladimir Putin stătea într-un birou impunător de la Kremlin, vizavi de proaspătul său comisar pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova.

Primul punct pe ordinea de zi: familiile și copiii evacuați din estul Ucrainei ocupate. [Maria] Lvova-Belova a explicat că 1.090 de orfani au sosit deja de la instituțiile de îngrijire de stat din Donbas și că cetățenii ruși cu "inimi mari" stăteau la coadă pentru a-i lua în primire.

Minorii cu acte au fost înregistrați, a spus ea, iar cei cu cetățenie rusă obținută în Donbas au fost puși sub tutelă temporară. "De ce numai ruși? Cu orice cetățenie", a spus [Vladimir] Putin, încruntându-se. Ombudsmanul pentru copii a început să explice că au existat "întârzieri legislative", iar el a întrerupt-o rapid: "Spuneți-mi care sunt acestea și le vom elimina".

Aproape trei luni mai târziu, [Vadimir] Putin a semnat o lege care permitea acordarea rapidă a cetățeniei ruse pentru copiii din autoproclamatele Republici Populare Donețk și Lugansk, dar și din restul Ucrainei, facilitând plasamentul minorilor ucraineni către familii rusești și deschizând calea pentru adopția permanentă, într-o țară în care adopția de cetățeni străini nu este permisă.

Guvernele din întreaga lume, ONG-urile internaționale și ONU au condamnat această practică. Înaltul Comisar al ONU pentru refugiați, Filippo Grandi, a declarat recent că "într-o situație de război, nu se poate stabili dacă copiii au familie sau tutelă. Și, prin urmare, până când acest lucru nu este clarificat, nu poți să le dai o altă naționalitate, sau să îi adopți de către o altă familie. Așa că este foarte clar, am spus-o, dar vreau să o spun din nou, este ceva ce se întâmplă în Rusia și nu trebuie să se întâmple", a declarat el la Kyiv, potrivit Reuters.

O echipă de jurnaliști de la mai multe organizații de știri din serviciul public de presă european, sub egida EBU Investigative Journalism Network, a analizat timp de săptămâni zeci de videoclipuri de la instituții oficiale ruse și a intervievat autorități ucrainene, familii și ONG-uri internaționale.

Solicitările de interviuri trimise la biroul Mariei Lvova-Belova și lui Andrei Vorobiov, guvernatorul regiunii Moscova, au rămas fără răspuns din partea autorităților ruse. Din toate sursele disponibile a fost posibil să se confirme că, de la începutul războiului, cel puțin câteva sute de copii din zonele ocupate ale Ucrainei au fost duși în Rusia pentru a fi plasați în familii sau în instituții de stat, sau încă nu s-au întors de la tratamente medicale sau din taberele de vară de pe teritoriul rusesc, perioadă care ar fi trebuit să se încheie cu luni în urmă.

Maria Lvova-Belova și autoritățile ruse prezintă aceste transferuri de copii ca pe un efort caritabil de a-i salva de ororile războiului și pentru a le oferi o viață mai bună decât cea pe care au avut-o înainte. Avioane și trenuri pline cu copii ucraineni dezorientați pot fi văzute defilând în videoclipuri de propagandă și în reportaje ale televiziunii de stat, pe măsură ce ajung în orașele rusești.

Tinerii sunt întâmpinați cu coșuri de cadouri și îmbrățișări strânse din partea unor adulți pe care nu i-au mai întâlnit niciodată în persoană, tutori potențiali dornici să le faciliteze integrarea în noua "patrie". "Trebuie să vedeți cum s-au schimbat în doar câteva luni - bucuroși, luminoși, zâmbitori!", a declarat Maria Lvova-Belova la o ceremonie de naturalizare din iulie, în cadrul căreia un grup de copii a primit pașapoartele rusești roșii nou-nouțe.

"Acum că copiii au devenit cetățeni ruși, tutela temporară poate deveni permanentă", a mai spus ea. În Rusia este posibilă deținerea atât a unui pașaport rusesc, cât și a unui pașaport ucrainean, cu condiția ca autoritățile să fie notificate. Cu toate acestea, Ucraina este una dintre puținele țări din lume care nu recunoaște dubla cetățenie.

O nouă legislație este în curs de introducere la Kyiv pentru a permite cetățenilor din zonele ocupate de Rusia să își păstreze cetățenia ucraineană, deoarece "Ucraina nu recunoaște dobândirea automată forțată a cetățeniei ruse de către ucrainenii din peninsula ocupată, iar acesta nu este un motiv pentru a pierde cetățenia ucraineană", potrivit Ministerului de Externe al Ucrainei.

Reportaj realizat de Mahsa Aminolahi, Emiliano Bos, Derek Bowler, Jenny Hauser, Thais Porto-Zenklusen, Pilar Requena, Alla Sadovnyk, Agnes Vahramian; conținut suplimentar furnizat de RTBF (Belgia) și Yle (Finlanda)

Manager de proiect: Belén López Garrido/EBU.

Traducere-RADOR.

Papa Francisc, la balconul Bisericii Sfântul Petru de la Vatican
În lume 20 Aprilie 2025, 14:40

Papa Francisc, la balconul Bisericii Sfântul Petru de la Vatican

"Paște fericit!", a spus Suveranul Pontif într-un fotoliu rulant, în fața celor aproximativ 50.000 de credincioși adunați în...

Papa Francisc, la balconul Bisericii Sfântul Petru de la Vatican
UE și Marea Britanie, discuții despre o reconfigurare a relațiilor
În lume 20 Aprilie 2025, 13:23

UE și Marea Britanie, discuții despre o reconfigurare a relațiilor

Președinta Comisiei Europene va discuta cu premierul britanic, la Londra, despre o reconfigurare a relațiilor, inclusiv în...

UE și Marea Britanie, discuții despre o reconfigurare a relațiilor
Negocierile dintre SUA și Iran pe tema dosarului nuclear vor continua
În lume 20 Aprilie 2025, 07:49

Negocierile dintre SUA și Iran pe tema dosarului nuclear vor continua

Teheranul participă la negocieri sub spectrul unei duble amenințări.

Negocierile dintre SUA și Iran pe tema dosarului nuclear vor continua
Kievul acuză Moscova că nu-și respectă propriul armistițiu de Paște
În lume 20 Aprilie 2025, 07:45

Kievul acuză Moscova că nu-și respectă propriul armistițiu de Paște

Ucraina a acceptat încă de acum o lună o încetare a focului necondiționată.

Kievul acuză Moscova că nu-și respectă propriul armistițiu de Paște
La Vatican a fost oficiată Vigilia Pascală, în premieră în absența Papei Francisc
În lume 20 Aprilie 2025, 07:40

La Vatican a fost oficiată Vigilia Pascală, în premieră în absența Papei Francisc

Papa Francisc și-a exprimat speranța ca duminică să poată ieși în loja centrală a bazilicii pentru a da binecuvântarea...

La Vatican a fost oficiată Vigilia Pascală, în premieră în absența Papei Francisc
Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
În lume 19 Aprilie 2025, 17:27

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina

ACTUALIZARE: Ministrul ucrainean de externe, Andri Sibiha, a declarat că Ucraina nu poate avea încredere în președintele rus...

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
În lume 19 Aprilie 2025, 11:10

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni

Giorgia Meloni: Sunt mândră să am o relație specială cu Statele Unite și cu această administrație.

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului
În lume 19 Aprilie 2025, 11:03

Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului

2024 a fost pentru 'Bătrânul Continent' cel mai cald din istorie.

Europa se încălzește de două ori mai repede față de restul globului