Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Controlul ajutoarelor de stat, extins

Comisia Europeană a actualizat şi a extins un set de norme speciale privind controlul ajutoarelor de stat pentru instituţiile financiare, adoptate în 2008, în urma declanşării crizei financiare.

Controlul ajutoarelor de stat, extins
Vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil cu domeniul concurenţei, Joaquín Almunia. Foto: Reuters.

02 Decembrie 2011, 08:11

Acestea permit statelor să sprijine sistemul bancar pentru a menţine stabilitatea financiară.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil cu domeniul concurenţei, Joaquín Almunia, a declarat că decizia era necesară în condiţiile tensiunilor exercitate de criza datoriilor asupra băncilor europene.

Joaquín Almunia a precizat că intenţia sa fusese ca "în această lună să încheiem perioada de aplicare a măsurilor speciale, dar evoluţiile din ultima vreme şi felul din care în vară până acum tensiunile legate de criza datoriilor s-au amplificat.

Mai mult, Joaquín Almunia a spus că aceste lucruri fac referire la piaţa interbancară, fapt care l-a convins că setul de norme speciale privind controlul ajutoarelor de stat pentru instituţiile financiare trebuie prelungit.

Noile reguli intră în vigoare la 1 ianuarie.

Ele pot fi revizuite şi în mod sigur vor fi eliminate în momentul stabilizării pieţei.

Comunitatea mondială deplânge moartea Papei Francisc
În lume 21 Aprilie 2025, 13:14

Comunitatea mondială deplânge moartea Papei Francisc

Papa Francisc a încetat din viață în această dimineață la reședința sa de la Vatican.

Comunitatea mondială deplânge moartea Papei Francisc
Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc
În lume 21 Aprilie 2025, 12:41

Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc

Papa Francisc a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paști.

Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc
Papa Francisc s-a stins din viaţă, anunţă Vaticanul
În lume 21 Aprilie 2025, 11:18

Papa Francisc s-a stins din viaţă, anunţă Vaticanul

Primul suveran pontif latino-american avea 88 de ani.

Papa Francisc s-a stins din viaţă, anunţă Vaticanul
Papa Francisc, la balconul Bisericii Sfântul Petru de la Vatican
În lume 20 Aprilie 2025, 14:40

Papa Francisc, la balconul Bisericii Sfântul Petru de la Vatican

"Paște fericit!", a spus Suveranul Pontif într-un fotoliu rulant, în fața celor aproximativ 50.000 de credincioși adunați în...

Papa Francisc, la balconul Bisericii Sfântul Petru de la Vatican
UE și Marea Britanie, discuții despre o reconfigurare a relațiilor
În lume 20 Aprilie 2025, 13:23

UE și Marea Britanie, discuții despre o reconfigurare a relațiilor

Președinta Comisiei Europene va discuta cu premierul britanic, la Londra, despre o reconfigurare a relațiilor, inclusiv în...

UE și Marea Britanie, discuții despre o reconfigurare a relațiilor
Negocierile dintre SUA și Iran pe tema dosarului nuclear vor continua
În lume 20 Aprilie 2025, 07:49

Negocierile dintre SUA și Iran pe tema dosarului nuclear vor continua

Teheranul participă la negocieri sub spectrul unei duble amenințări.

Negocierile dintre SUA și Iran pe tema dosarului nuclear vor continua
Kievul acuză Moscova că nu-și respectă propriul armistițiu de Paște
În lume 20 Aprilie 2025, 07:45

Kievul acuză Moscova că nu-și respectă propriul armistițiu de Paște

Ucraina a acceptat încă de acum o lună o încetare a focului necondiționată.

Kievul acuză Moscova că nu-și respectă propriul armistițiu de Paște
La Vatican a fost oficiată Vigilia Pascală, în premieră în absența Papei Francisc
În lume 20 Aprilie 2025, 07:40

La Vatican a fost oficiată Vigilia Pascală, în premieră în absența Papei Francisc

Papa Francisc și-a exprimat speranța ca duminică să poată ieși în loja centrală a bazilicii pentru a da binecuvântarea...

La Vatican a fost oficiată Vigilia Pascală, în premieră în absența Papei Francisc