Consiliul de Securitate al ONU - reuniune de urgență în următoarele ore
Ucraina a trimis o scrisoare în acest sens, care a fost sprijinită de SUA, Franța, Marea Britanie, Irlanda și Albania. Rusia deține în această lună președenția consiliului.
Articol de Radiojurnal, 22 Februarie 2022, 02:49
Țările occidentale, membre ale Consiliului de Securitate al ONU, au cerut o reuniune de urgență în următoarele ore, pe tema declarațiilor președintelui Vladimir Putin.
Potrivit surselor diplomatice de la New York, cererea făcută în baza unei scrisori trimisă de Ucraina a fost sprijinită de Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Irlanda și Albania.
Potrivit France Presse, Federația Rusă care deține această lună președenția prin rotație a consiliului, trebuie să programeze oficial reuniunea.