Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cod roşu de caniculă în Italia

Serviciul Naţional de Protecţie Civilă din Italia a instituit "cod roşu" de caniculă pe fondul valului de căldură care s-a abătut de duminică în Apenini.

Cod roşu de caniculă în Italia
Foto: Arhivă Reuters.

Articol de Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia, 11 Iulie 2011, 11:08

Temperaturi de peste 40 de grade sunt prevăzute la Roma, Florenţa, Trento, Bologna, Messina, Perugia, Bolzano, Pescara şi Rieti, începând de luni şi până la sfârşitul săptămânii.

Medicii recomandă ca oamenii să-şi ia toate măsurile de precauţie necesare pentru a se proteja de caniculă, îndeosebi să nu iasă din casă în timpul amiezii şi să consume cât mai multă apă.

Luni, 150 de mii de sticle de apă vor fi distribuite, gratuit, pe străzile capitalei italiene.

Ministerul italian al Sănătăţii a publicat recomandări pentru zilele de caniculă.

Acestea vizează consumul de fructe şi legume proaspete în locul alimentelor "grele" şi picante şi fac apel la abţinerea de la alcool şi cafea.

Potrivit estimărilor Asociaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli Coldiretti, circa 20 de milioane de italieni s-ar conforma acestor reguli.

Temperaturile de peste 40 de grade sunt prevăzute până la sfârşitul săptămânii.

Kremlinul a declarat că în prezent nu există planuri concrete de negocieri cu Kievul
În lume 22 Aprilie 2025, 23:44

Kremlinul a declarat că în prezent nu există planuri concrete de negocieri cu Kievul

Declaraţia se referă la încetarea atacurilor cu drone şi rachete asupra infrastructurilor civile.

Kremlinul a declarat că în prezent nu există planuri concrete de negocieri cu Kievul
Reprezentanţi ai Ucrainei, Marii Britanii, Franţei şi SUA se vor întâlni mâine la Londra
În lume 22 Aprilie 2025, 23:35

Reprezentanţi ai Ucrainei, Marii Britanii, Franţei şi SUA se vor întâlni mâine la Londra

Ruşii şi ucrainenii nu au mai avut convorbiri publice de pace din primele săptămâni ale invaziei ruseşti din 2022, deşi s-au...

Reprezentanţi ai Ucrainei, Marii Britanii, Franţei şi SUA se vor întâlni mâine la Londra
Roma - a doua rugăciune publică din faţa Basilicii Santa Maria Maggiore
În lume 22 Aprilie 2025, 22:52

Roma - a doua rugăciune publică din faţa Basilicii Santa Maria Maggiore

În Italia este doliu naţional după moartea Papei Francisc, până sâmbătă, în ziua funeraliilor suveranului pontif.

Roma - a doua rugăciune publică din faţa Basilicii Santa Maria Maggiore
Miercuri începe pelerinajul la căpătâiul Papei Francisc
În lume 22 Aprilie 2025, 22:17

Miercuri începe pelerinajul la căpătâiul Papei Francisc

Sicriul cu trupul său neînsuflețit va fi depus încă de dimineață în Biserica Sfântul Petru de la Vatican.

Miercuri începe pelerinajul la căpătâiul Papei Francisc
Donald Trump va vizita în perioada 13-16 mai Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite
În lume 22 Aprilie 2025, 20:37

Donald Trump va vizita în perioada 13-16 mai Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite

Următoarea călătorie a preşedintelui Donald Trump în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite va avea loc în perioada...

Donald Trump va vizita în perioada 13-16 mai Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc va fi depus miercuri în Bazilica San Pietro
În lume 22 Aprilie 2025, 18:50

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc va fi depus miercuri în Bazilica San Pietro

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, începând cu ora 11:00, ora României.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc va fi depus miercuri în Bazilica San Pietro
Atacurile ruseşti continuă asupra oraşelor ucrainene
În lume 22 Aprilie 2025, 18:21

Atacurile ruseşti continuă asupra oraşelor ucrainene

Atacurile ruseşti asupra oraşelor ucrainene au continuat, la două zile de la expirarea unui armistiţiu scurt, de Paşte,...

Atacurile ruseşti continuă asupra oraşelor ucrainene
Înmormântarea Papei Francisc a fost programată pentru sâmbătă, începând cu ora 11:00, ora României
În lume 22 Aprilie 2025, 16:34

Înmormântarea Papei Francisc a fost programată pentru sâmbătă, începând cu ora 11:00, ora României

Mii de credincioşi au început să se adune la Vatican pentru a-i aduce un omagiu Papei Francisc, care a murit luni la 88 de ani.

Înmormântarea Papei Francisc a fost programată pentru sâmbătă, începând cu ora 11:00, ora României