Cel puțin un mort şi şapte răniţi într-un atac al forţelor ruse în Herson
Forțele ruse au tras asupra salvatorilor care curățau noroiul din Herson, oraş afectat de inundații, iar șapte persoane au fost rănite, a declarat oficialul ucrainean, Andrii Iermak.

Articol de Sergiu Şteţ, 20 Iunie 2023, 20:35
Cel puțin un membru al echipelor de intervenţie a fost ucis și alți câțiva au fost răniți marți în bombardamentele lansate de forţele ruse în orașul Herson din sudul Ucrainei, a declarat șeful biroului președinţiei ucrainene, transmite Reuters.
Forțele ruse au tras asupra salvatorilor care curățau noroiul din Herson, oraş afectat de inundații, iar șapte persoane au fost rănite, a declarat oficialul ucrainean, Andrii Iermak, pe Telegram.
Ministrul ucrainean de interne, Ihor Klimenko, a declarat într-o postare separată că opt dintre salvatori au fost răniți. Rusia neagă că ar fi vizat civili în atacurile sale.