Cel puțin 8 morți în urma ploilor torenţiale din statul american Kentucky
Cel puţin opt persoane au murit în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii masive joi în estul statului american Kentucky.
Articol de Florin Lepădatu, 29 Iulie 2022, 16:07
Cel puţin opt persoane au murit în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii masive joi în estul statului american Kentucky, a anunţat guvernatorul local, care se teme însă că bilanţul victimelor ar putea fi mult mai mare, informează France Presse.
"Se va dovedi că aceasta a fost una dintre cele mai grave, devastatoare şi mortale inundaţii din istoria recentă", a declarat guvernatorul Andy Beshear, în contextul în care numărul dispăruţilor nu este cunoscut, iar meteorologii au prognozat ploi abundente până vineri.
În regiunea Jackson, sute de drumuri au fost acoperite de ape, iar numeroase automobile au fost abandonate pe marginea străzilor.
În partea joasă a văilor locale înconjurate de păduri, terenurile au fost acoperite joi de o apă murdară de culoare maronie care ajungea în anumite locuri până la nivelul acoperişurilor şi al coroanelor copacilor.
În aceste condiţii, numeroşi localnici s-au refugiat pe acoperişurile caselor lor, în aşteptarea echipajelor de salvare, potrivit Agerpres.