Cei mai bogaţi oameni din lume, responsabili pentru poluare
1% din populaţia globului este responsabilă pentru o cantitate foarte mare din emisiile de dioxid de carbon.
Articol de Florin Lepădatu, 10 Decembrie 2020, 08:20
Potrivit unui nou raport al ONU, cei mai bogaţi oameni din lume, care reprezintă un procent din populaţia globului, sunt responsabili pentru cantitatea de emisii de dioxid de carbon dublă faţă de cea cauzată de cele 50% reprezentate de cele mai sărace persoane din lume.
ONU a susţinut că persoanele foarte bogate ar trebui să îşi modifice semnificativ obiceiurile legate de emisiile de carbon pentru ca lumea să evite modificările climatice, relatează BBC, citat de Rador.