Cea mai mare navă militară s-a adăugat flotei marinei SUA
Statele Unite ale Americii au transmis lumii întregi un mesaj de 100.000 de tone, a declarat preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

Articol de Florin Lepădatu, 24 Iulie 2017, 11:12
Statele Unite ale Americii au transmis lumii întregi un mesaj de 100.000 de tone, a declarat preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, referindu-se la portavionul USS Gerald R. Ford, cea mai mare navă militară care s-a adăugat sâmbătă flotei Marinei SUA.
"Spre orice orizonturi îşi va croi această navă drum, aliaţii noştri vor răsufla uşuraţi, iar inamicii noştri vor tremura de frică, pentru că toată lumea va şti că America vine - şi America vine puternică", a mai spus Donald Trump.
În valoare de 13 miliarde de dolari, portavionul USS Gerald R. Ford s-a alăturat forţelor navale pe fondul intensificării tensiunilor în nordul Asiei, subliniază CNN.