Cabinetul de război al Israelului pare decis să răspundă atacului Iranului
Şedinţa cabinetului de război al Israelului s-a încheiat, ieri, fără să stabilească o dată anume a reacţiei Israelului la atacul Iranului cu rachete şi drone de război cu o noapte înainte.
Articol de Radio România Actualităţi, 15 Aprilie 2024, 07:46
Un oficial american a negat că Statele Unite ar fi primit de la Iran informaţii detaliate cu privire la atac înainte de lansarea acestuia şi a afirmat că Teheranul a dat un mesaj, prin intermediul Ambasadei Elveţiei, când atacul era deja în desfăşurare, ceea ce înseamnă că intenţia a fost ca tirurile să aibă un impact cât mai mare.
Pe de altă parte, Turcia, lordania şi Irakul au confirmat că au fost informate cu 72 de ore în avans, iar o serie de analişti spun că aceste informări arată că Iranul a dorit ca atacul să aibă un impact mediatic, fără a provoca pierderi atât de mari încât să ducă la un contraatac în forţă al Israelului.
Cabinetul de război al Israelului pare decis să răspundă, însă nu a decis până acum şi cum
Şedinţa cabinetului de război al Israelului s-a încheiat, ieri, cu puţin înaintea orei 24:00, fără să stabilească o dată anume a reacţiei Israelului la atacul Iranului cu rachete şi drone de război cu o noapte înainte.
După cum transmite corespondentul RRA, Ion Ştiubea, s-a convenit doar ca o astfel de reacţie să aibă loc la timpul potrivit.
Canalul public al televiziunii israeliene a transmis noaptea atacului iranian, cabinetul de război al Israelului, reunit în buncărul cartierului general al armatei din Tel Aviv, a fost aproape pe punctul să decidă atacarea Iranului chiar în cursul nopţii, poziţie susţinută inclusiv de generalii Gantz şi Eisenkot, foşti şef ai Statului Major al Armatei.
Premierul Netanyahu însuşi a favorizat această măsură, dar a cedat în urma convorbirii telefonice cu preşedintele Biden din aceeaşi noapte.
Biden a avertizat că Statele Unite nu-l vor susţine
Un reprezentant marcant al administraţiei americane a transmis, ieri seară, că preşedintele Biden i-a spus premierului Netanyahu că Israelul a învins deja atât prin eliminarea, în urmă cu 2 săptămâni, a unui general de brigadă din Gărzile Revoluţionare Iraniene, cât şi prin interceptarea a 99% din dronele şi rachetele lansate de Iran împotriva sa.
Preşedintele Biden a avertizat, totodată, că dacă Netanyahu va decide totuşi să atace Iranul, Statele Unite nu-l vor susţine. Acelaşi reprezentant a mai adăugat că statele din grupul G7 au convenit să blameze Iranul pentru atacarea Israelului şi să se poziţioneze mereu de partea acestuia din urmă.”/editor Florin Lepadatu/