BREXIT: UE dorește să determine Londra să-şi onoreze angajamentele
Declarația a fost făcută după ce Marea Britanie a ameninţat cu suspendarea secţiunilor din acordul cu Uniunea Europeană care se referă la Irlanda de Nord.
Articol de Sergiu Şteţ, 05 Octombrie 2021, 12:32
Secretarul francez de stat pentru afaceri europene a declarat că peste câteva zile Uniunea Europeană va anunţa măsuri care să determine Marea Britanie să îşi onoreze acordurile semnate cu blocul comunitar.
BBC transmite că oficialul francez, Clément Beaune, nu a dat detalii, dar a ţinut să reamintească autorităţilor de la Londra că depinde de livrările de energie din Europa.
Declaraţiile dlui Beaune au fost făcute după ce Marea Britanie a ameninţat cu suspendarea secţiunilor din acordul cu Uniunea Europeană care se referă la Irlanda de Nord.