Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Brexit: Din foaia de parcurs a UE la negocieri

Va trebui ca Marea Britanie să-şi onoreze angajamentele financiare luate ca membru UE, iar impactul Brexit asupra milioanelor de europeni ce trăiesc în Regat să fie cât mai redus.

Brexit: Din foaia de parcurs a UE la negocieri

Articol de Radiojurnal, 01 Aprilie 2017, 00:41

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat ieri în Malta că în vederea negocierilor pentru Brexit, se va face o pregătire a liderilor europeni, pe 29 aprilie, iar la începutul lui iunie, cel mai probabil, reprezentantul UE pentru negocierea Brexit şi echipa sa, vor trece propriu-zis la negocieri cu reprezentantul Marii Britanii şi echipa acestuia.

Redactorul Radio România Actualităţi, Luminiţa Apostol, a precizat că europenii şi-au făcut publice condiţiile pentru viitoarele negocieri privind ieşirea Marii Britanii din Uniune, la două zile după ce premierul britanic a trimis la Bruxelles scrisoarea prin care a fost activat art. 50 din Tratatul Uniunii Europene.

Principalele puncte ale acestor orientări, aşa cum au fost acestea numite, sunt minimalizarea impactului Brexit asupra ceţătenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie, aproximativ 3 milioane, clarificarea incertitudinilor cu privire la frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, ca şi achitarea de către britanici a facturii ce decurge din ruperea înţelegerilor făcute în cadrul Uniunii.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a subliniat în conferinţa ţinută ieri dimineaţă în capitala Maltei, ţara care asigură preşedinţia semestrială a Uniunii, că Marea Britanie trebuie să îşi onoreze toate angajamentele financiare şi obligaţiile pe care şi le-a luat ca stat membru al UE.

Donald Tusk a spus că "aşa este corect faţă de toţi acei oameni, comunităţi, cercetători, fermieri", cărora cei 28 de membri ai UE le-a promis şi le datorează aceşti bani"

Brexit-ul, Uniunea Europeană şi apărarea
Euroatlantica 31 Martie 2017, 08:17

Brexit-ul, Uniunea Europeană şi apărarea

Impactul şi eventualele consecinţe în domeniul apărării şi securităţii în urma ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană....

Brexit-ul, Uniunea Europeană şi apărarea
Londra prezintă azi detalii ale legislaţiei care va înlocui legile UE
În lume 30 Martie 2017, 07:43

Londra prezintă azi detalii ale legislaţiei care va înlocui legile UE

Odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, prevederile europene din legislaţia naţională vor fi înlocuite de unele cuprinse...

Londra prezintă azi detalii ale legislaţiei care va înlocui legile UE
CE, pregatită să înceapă negocierile privind Brexit-ul
În lume 20 Martie 2017, 16:22

CE, pregatită să înceapă negocierile privind Brexit-ul

Comisia Europeană este pregatită să înceapă negocierile privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

CE, pregatită să înceapă negocierile privind Brexit-ul
De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie
În lume 01 Aprilie 2025, 22:20

De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie

Solicitarea trebuie trimisă pe aplicația oficială UK ETA și costă aproximativ 60 de lei.

De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie
Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare
În lume 01 Aprilie 2025, 18:53

Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare

Germania este al doilea mare donator pentru sectorul energetic ucrainean, cu peste 750 de milioane de euro de la începutul...

Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare
PE: Proiecte de raport privind investiții în apărare
În lume 01 Aprilie 2025, 18:46

PE: Proiecte de raport privind investiții în apărare

UE trebuie să își asume o răspundere mai mare pentru a-și asigura propria apărare, a declarat șefa diplomației europene.

PE: Proiecte de raport privind investiții în apărare
Donald Trump ar urma să anunțe taxele pe care le va impune mai multor țări
În lume 01 Aprilie 2025, 18:24

Donald Trump ar urma să anunțe taxele pe care le va impune mai multor țări

Ziua de 2 aprilie este numită de Donald Trump "Ziua eliberării Americii", întrucât el consideră că până acum țara sa a fost...

Donald Trump ar urma să anunțe taxele pe care le va impune mai multor țări
Arestări la Barcelona, într-o acţiune antiteroristă
În lume 01 Aprilie 2025, 16:19

Arestări la Barcelona, într-o acţiune antiteroristă

Autoritățile spaniole susțin că grupul pregătea atacuri în Israel și în țări europene.

Arestări la Barcelona, într-o acţiune antiteroristă