Brancusi - artist multimedia: o expozitie inedita la Moscova

La prestigiosul Muzeu de Arte Multimedia din Moscova s-a deschis zilele trecute prima expozitie Constantin Brancusi din capitala rusa, organizata impreuna cu Centrul Pompidou din Paris, de unde provin, de atlfel, toate exponatele - cinci sculpturi, mai multe desene si peste 160 de fotografii originale, realizate de Brancusi. E pentru prima data cind exponatele parasesc Parisul intr-un asemenea numar. Pe ecrane de diferite dimensiuni sint proiectate fragmente din filmele artistului. Ca si aproape toate fotografiile, filemele contin imagini ale sculpturilor si atelierului lui Brancusi. Expozitia ocupa 2 etaje si va fi deshisa pina la mijlocul lunii octombrie.

In mediile ruse, care au acordat spatii mari evenmentului, Constantin Brancusi e prezentat ca artist francez de origine romana, televiziunile folosind pronuntia franceza a numelui sau.

Expozitia propune o viziune unitara a operei si unversului lui Brancusi in toate ipostazele artistice. Conceptia, inedita, ii aprtine directoarei muzelui din Moscova si curatorul acestei expozatii, Olga Sviblova. In interviul pentru Radio Romania ea ne-a vorbit pe larg despre ideea acestei expozitii si abordarea lui Brancusi prin prisma experimentelor artistice actuale.

Olga Sviblova: Prin aceasta expozitie a marelui sculptor - "Brancuzi", in franceza, Brancusi in romana, - sculptor iubit, cred eu, de toate popoarele si in toate tarile, am dorit sa aratam nu doar celebrele sale sculpturi, deoarece formele cu care el lucra se deosebesc intre ele, dar nu prea mult. El doar le-a descoperit, ca un arheolog, a gasit aceste forme primordiale arheologice ale caror origini se afla in arta populara romanesca, si, desigur, in arta popoarelor neeuropene, daca ne referim la mastile africane, sculptura africana. Noi insa am vrut sa intelegem integralitatea operei lui Brancusi, diferitele ei aspecte, si sa le adunam impreuna. Pentru ca toti sculpturele lui Brancusi le stiu toti, si pentru ca eu insumi l-am cunoscut pe Brancusi ca pe unul din primii artisti contemporani, daca i se poate spune contemporan. In timpul Uniunii Sovietice, prima data cind am trecut granita a fost cind am mers in Romania. Cind am ajuns acolo, fiecare om pe care l-am intilnit pe strada imi spunea "Brancusi e mindria noastra". Cind mi-au aratat acea coloana, Coloana Infinitului, am avut un soc. Am calatorit apoi prin diferite locuri din Romania, unde m-au impresionat profund constructiile de cult din lemn sculptat [troitele - AB.], unele in cimitire, altele linga biserici, si in care n-am putut sa nu recunosc Coloana Infinitului a acelui sculptor pe care Romania il considera mindria ei nationala. Asa ne-am intilnit. Mi s-a spus intotdeauna ca Bucurestiul e "Micul Paris' si m-am indragostit de el, pentru ca atunci el era, intr-adevar, un mic Paris. Mai tirziu, cind am ajuns la Paris, m-am gindit ca Parisul 'mare' nu seamana cu cel 'mic'! Nici nu stiu ce sa va spun, dar cred ca judecind dupa prima impresie, Bucuresitul imi placea mai mult decit Parisul.

A.B. In consta originalitatea acestei expozitii?

O.S.: Cind am gindit expozitia, si am dorit sa fie adunate impreuna sculpturile, desenele si filmele lui Brancusi, cred ca punctul de pornire au fost o fotografie, un mic fragment dintr-un film al lui, si niste amintiri. E ceea ce s-a expus la Centrul Pompidou acum vreo 3 ani, cind Bernard Blistène, care abia preluase conducerea centrului, a realizat o rearanjare exceptionala a etajului consacrat modernismului. Acolo, intr-o vitrina, am vazut fragmentul din film care m-a impresionat, am vazut fotografia care m-a impresionat, dar cel mai mult m-au impresionat aminitirile unei vizitatoare a atelierului lui Brancusi, care descrie cum Brancusi, imbracat in haine albe, cobora de la etajul atelierului, unde dormea, isi punea in miscare sculpturile, punea muzica, uneori cinta chiar el, acompaniindu-se la vioara, cum seara in acest atelier se adunau muzicieni, dansatori, toata lumea artistica ce se afla in acel moment la Paris, oameni de diferite nationalitati: Ezra Pound, Marcel Duchamp, Man Ray, Berenice Abbott, Edward Steichen. Si, intotdeuna, era reprezentata acolo diaspora romana, multi dintre care erau dansatoare, muzicieni... Si era Brancusi, care frigea carnea in semineu,- prezentam aici filmul lui despre 'inaugurarea', deschiderea marelui semineu - pentru ca avea nevoie de un semineu mare, ca sa intre o bucata mare de carne. El crea aceasta reprezentatie, si ea dura de dimineata pina seara, cind atelierul lui devenea un centru al vietii intelectuale si artistice. Si asta m-a interestat la nebunie. M-am gindit ca in limbaj moderm asta se numeste 'performance'.

Noi stim, bineinteles, ca intre primii si cei mai vibranti artisti care au facut din viata lor viata unui personaj se numara Salvador Dali, Andy Warhall. Dar stim si ca imaginea lui Brancusi era cea a unui sihastru. El lucra singur. E cazul extrem de rar al unui sculptor din secolul XX care lucra fara asistenti, fara ajutoare. Si am vrut foarte mult sa inteleg, ce se gaseste, de fapt, dincolo de limitele acestui atelier [atelierul lui Brancusi reconstituit la Centrul Pompidou - A.B.], pe care noi il vedem numai din exterior, pentru ca atelierul e reconstituit conform vointei artistului exact asa cum l-a lasat. De fapt, el s-a pregatit multi ani pentru asta, acolo [in atelier - A.B.] nu se poate modifica distanta dintre sculpturi, nu se pot muta uneltele lui de lucru, fixate pe pereti, totul e asa cum era in timpul vietii lui Brancusi. Pentru ca el a dorit sa lase Centrului Pompidou nu lucrarile sale, el a dorit sa-i lase locul 'performance-ului' sau. Atelierul era modul lui de viata, era lumea lui.

Se intelege ca pentru a-si realiza sculpturile, Brancusi lucra mult - taia in piatra, slefuia bronzul - si il slefuia asa, incit nici acum multi nu inteleg cum poti slefui bronzul fara instrumente moderne pina la o asemenea perfectiune. Dar sa nu uitam, ca in acelasi timp, acest om a facut cu miinile lui citeva mii de imprimari fotografice.

De aceea, am dorit sa intru in atelier, si am reusit sa intru, nu demult, impreuna cu directorul Centrului Pompidou, care si el a intrat acolo pentru prima data. Pentru ca atelierul e, intr-adevar, un cavou. Foarte frumos, dar in care accesul publicului e interzis. Or sa vezi acele motorase cu care Brancusi isi rotea sculpturile - pina atunci nimeni niciodata nu si-a aratat operele plastice tridimensionale! Sa vezi acele imense discuri de piatra care serveau fie ca postamente pentru sculpturi, fie ca suporturi pe care el lucra, fie drept mese, fie ca ringuri de dans pentru pe care dansau acele minunate dansatoare!

A.B. Ce ati sperat sa descoperiti?

O.S.: Eu am dorit foarte mult sa inteleg ce căuta el facind fotografii si filme, cum se imbină aceasta cu desenele lui, si cum toate impreuna se imbină in ceea ce se numeste unitate.

Brancusi nu poate fi imaginat fara muzica. Cind nu cinta el la vioara, asculta muzică. Acum la centrul Pompidou este expusa separat uriasa colectie de discuri, pe care el le punea diminetea si care cintau pina seara, daca nu cinta el la vioara. Brancusi nu poate fi imaginat fara aparatul de fotografiat. Aparatele foto din acea epoca erau imense. Cel care l-a invatat sa foloseasca aparatul de fotografiat a fost Man Ray. Era in 1914, cind fotografia nu era inca prea importanta ca arta. Azi, sloganul lui Rodcenko 'Fotografia este arta" e de natura evidentei pentru toata lumea.

Cu siguranta, fotografia pentru Brancusi avea o importanta uriasa. Despre sculptura, spunea el, nu trebuie sa scrii, sculptura trebuie doar sa o fotorgrafiezi. Dar propriile sculpturi el voia sa le fotografieze personal. Man Ray i-a dat citeva lectii tehnice. Apoi Man Ray ii spunea: unele fotografii sint supraexpuse, altele subexpuse, altele simt imprimate cu pete. Daca vedem insa aceasta expozitie vom intelege ca Brancusi putea sa le imprime cum voia el. Dupa acelasi negativ el imprima o fotografie mica, alta uriasa, una stearsa, alta in sepia. Am vrut sa inteleg ce anume cauta, pentru ca, in mod clar, fotografia pentru el era arta. O arta pe care o stapinea. Si o stapinea in aceeasi maniera revolutionara in care, prin sculpturile sale, el a lansat epoca modermismului in lume in general, si mai ales in ceea ce priveste tridimensionalul. La fel, fotografiile sale sint modernism pur, el creind artefacte speciale care ne ajuta sa vedem si sa intelegem incercarile lui de a patrunde in interiorul propriilor opere pe care a dorit sa le extraga din starea statica, pentru ca Brancusi a inventat un nou mod un nou stil de viata: Brancusi spunea ca viata inseamna miscare.

A.B. Ati propus, asadar, o abordare a operei lui Brancusi dintr-o alta perspectiva?

O.S.: Am propus o abordare mai putin obisnuita a lui Brancusi - sa nu expunem pur si simplu niste sculpturi, ci sa incercam sa unim toate laturile operei sale, ceea ce mie mi se pare de mare actualitate. Brancusi este o arta actuala, daca facem abtsratcie de orice altceva este o arta absolut actuala. Chiar si autoprtetul lui in care el isi acopera fata cu mina si apare in miscare, o imagine miscata...

Am pus o intrebare la care nu aveam raspuns si la care n-au avut raspuns nici curatorii diferitelor departamente ale Centrului Pompidou, si acest interes ne-a unit. Ne-a fost tuturor intersenat sa facem aceste cercetari. Eu insumi am studiat peste 1500 de fotografii ale lui Brancusi, practic intregul fond urias al Centrului Pompidou. Or se stie ca fotografii facute de el exista si in alte colectii. Dar pentru ca Brancusi nu si-a expus niciodata fotografiile sale, se considera ca acestea sint fotografii-document. Aceasta opinie am vrut sa o contestam in totalitate.

Daca faci fotografii-document, n-ai nevoie sa faci zeci de imprimari dupa acelasi negativ, sa imprimi pe placi foarte pretentiaose, si trebuia sa intelegem ca in acea vreme insasi hirtia fotografica era o adevarata avere. Daca vorbim de timpul, de orele care i-au fost necesare pentru a imprima acest numar imens de fotografii [estimat la peste 4000 - A.B.], cred Brancusi a petrecut in incaperea intunecata numai putin timp decit a lucrat la sculpturile lui. Nu putea sa o faca asa, pur si simplu.

Nu vreau sa spun ca aceste fotografii sint extraordinare, comparativ cu modernitatea pe care o pretuim la Man Ray, cind inclusiv preturile ne arata cit de mult il pretuim. Dar trebuie sa intelegem, ca in timpul vietii Man Ray era cunoscut in prmul rind pentru portretele sale [fotografice - A.B.]. Dar atunci cind el a vrut sa includa in albumul lui portretul lui Brancusi, realizat in studioul sau, un portret foarte frumos, clar, curat, Brancusi i-a interzis. El i-a cerut lui Man Ray sa vina la el in atelier cu o rezerva mare de pelicula cinematografica... Si in timp ce el filma, Brancusi se misca, umbla prin atelier. Apoi cei doi vizioneaza impreuna acest material fotograma cu fotograma - film ingust, o munca uriasa, - dupa care Brancusi spune 'Asta!". Man Ray a publicat fotografia in albumul lui, dar a scris "regret foarte mult ca n-am intitulat-o "Autoportretul lui Brancusi". Brancusi controleaza la nebunie totul, inclusiv detaliile imaginii sale.

Azi descoperim modernitatea lui Man Ray, intelegem cit de minunate sint fotogramele lui, formele purificate. Brancusi nu si-a expus fotografiile, el le facea cadou, le trimitea colectionarilor. Si daca vorbim de calitatea imprimarilor, i-ar fi fost mult mai usor sa-l roage pe Man Ray, sau pe Steichen sa-i faca niste reproduceri, si nimeni n-ar fi facut-o mai bine ca ei. Ei bine, nu. El le trimite pe ale lui. Sculptura inca nu e cumparata, dar el le trimite propria lui viziune a acestei sculpturi, care, intr-adevar, uneori e diluata, alteori explodeaza in lumini, pierzindu-si forma, sau careia, dimpotriva, el ii elimina volumul, lasindu-i doar forma.

A.B. Cum va explicati ca Brancusi n-a aratat naciodata publicului aceste fotografii?

O.S. Eu cred Brancusi n-a vrut sa-si expuna fotografiile, pentru ca el, care a spus cindva ca 'la umbra marilor copaci nu creste nimic', cu referire la Rodin [cu aceste cuvinte Brancusi a parasit atelierul lui Auguste Rodin, caruia i-a fost asistent pentru scurt timp - A.B.], intelegea ca la umbra unor maestri recunoscuti ai fotografiei ca Edward Steichen, Man Ray, Berenice Abbot, "la umbra copacilor mari nu creste nimic". Si de aceea nu si-a aratat opera fotrografica, nu a expus-o, desi e adevarat ca in acea perioada nici nu prea erau expozitii de fotografii.

Brancusi nu si-a aratat nici filmele. Or trebuie spus ca aceasta perioada, incepind cu anii 1920, a fost o perioada de inflorire a filmului experimental. Lui Brancusi ii placea sa filmeze, si cheltuia timp pentru asta. Uneori, cind filma modele, o facea pentru ca-l ajuta sa lucreze la operele lui. Dar ca sa filmezi, ca aici, jumatate de ora propria-ti sculptura care se invirte in jurul ei - omul acesta nu putea sa nu simta o placere estetica, sa o faca constient. E un mare artist. Si asta inseamna, in fond, valoare estetica, indiferent ce credea el.

Cred ca el stia cit valoreaza, pentru ca pastrat totul cu mare grija. El nu doar a facut aceste fotografii, dar le-a si pastrat pe toate! Si le-a transmis cu grija Centrului Pompidou, stiindu-le valoarea [Prin testament, Brancusi si-a lasat atelierul si toate operele aflate in el, statului francez. Ulterior, atelierul a fost reconstuit la Centrul Pompidou]. Am dorit foarte mult sa le descoperim, sa le introducem in circuitul cultural permanent, deoarece privindu-le, noi privim cu totul altfel si sculpturile lui, care aici sint in numar de cinci. Ele ne arata ipostaze importante ale lemnului, gipsului si bronzului. Am ales special trei sculpturi care cresc din acceasi forma pentru ca toate fotografiile graviteaza in jurul formei oului, care pentru Brancusi era forma cea din care se nasc toate celelate, si ale carei variatii le putea cauta la infinit.

A.B. Aveti contacte cu muzeele romanesti?

O.S. Nu, si e unul din regretele mele, pentru ca ma gindesc mereu ca trebuie sa merg in Romania, sa revin in Romania. In primul rind, pentru ca iubesc foarte mult filmul romanesc, iar in al doilea rind pentru ca urmarind atent arta romaneasca contemporana, si mai ales ceea ce se cheama arta romaneasca neoficiala din anii 70-80, gasesc foarte multe asemenari cu domeniul care e specialitatea mea, cultura neoficiala rusa. Sper foarte mult ca voi reveni in Romania si vom putea colabora. N-am sa uit niciodata cum mergeam prin Bucuresti si-i intrebam pe toti unde e muzeul in care exista Breughel, pictorul preferat al copilarei si adolscentei mele. Mi-era usor, pentru ca eu vorbeam franceza, iar in Romania in anii '70 erau foarte multi francofoni. Unul din trecatori m-a intrebat de unde stiu eu ca in Romania exista Breughel. I-am spus ca am citit. "Sint directorul muzeului", mi-a spus el si m-a dus sa-mi arate Muzeul de Arta. Asa am ajuns pentru prima data in Muzeul de Arta al Romaniei, am vazut Breughelul din Romania si tot in Romania am vazut pentru primaa oara expozitii de arta moderna. Ele incepau deja cu Ceausescu si sotia lui, tablouri care nu se deosebeau prin nimic de realismul socialist de la noi, dar mai departe era expusa arta moderna universala. A fost petru mine primul 'botez' ca aceasta arta exista.