Boris Johnson dorește o tranziție de maxim 2 ani după Brexit
Ministrul de externe britanic Boris Johnson a declarat că perioada de tranziție după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu trebuie să dureze mai mult de doi ani.
30 Septembrie 2017, 14:31
Ministrul Boris Johnson a declarat că perioada de tranziție după Brexit ar trebui să fie în conformitate cu acordurile existente și a exclus ca Marea Britanie să plătească pentru un viitor acces la piața unică europeană, transmite BBC.
"Sunt nerăbdător în legătură cu asta, vreau să se încheie cât mai repede posibil? Da, absolut. Vreau ca (perioada de tranziție) să fie mai mare de doi ani? Nici o secundă în plus", a spus Johnson într-un interviu pentru ziarul The Sun. El a mai spus că speculațiile cu privire la intențiile sale că ar urmări să-i conteste premierului Theresa May șefia Partidului Conservator sunt extrem de exagerate.
La începutul acestei luni, unii dintre colegii de cabinet ai lui Johnson au afirmat că acesta își depășește atribuțiile ministeriale asupra Brexitului după ce și-a prezentat viziunea asupra viitorului Regatului Unit în afara UE cu câteva zile înainte de discursul rostit de premierul Theresa May la Florența, în Italia.
"Cel mai important lucru pe care vreau să-l știe cititorii The Sun despre Brexit este că va fi extraordinar și că trebuie să credem în noi și să credem că putem face acest lucru. Este un proces care nu poate fi oprit", a mai spus Boris Johnson.
Declaraţie ministrului britanic de externe Boris Johnson susţine poziţia premierului Theresa May care propune un acord de tranziţie de doi ani cu Uniunea Europeană pentru ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, după data limită - martie 2019.