Belarus a înființat o comisie pentru "cercetarea incidentului Ryanair"
Articol de Sergiu Şteţ, 24 Mai 2021, 11:20
Ministerul bielorus al Transporturilor a înființat o comisie pentru a investiga devierea și aterizarea unui avion Ryanair în capitala Minsk și va publica în curând rezultatele anchetei sale, a informat agenția de știri RIA.
Agenția Reuters transmite că autoritățile bieloruse au trimis un avion de luptă și au semnalat ceea ce s-a dovedit a fi o falsă alertă cu bombă pentru a forța un avion Ryanair să aterizeze.
După aterizare, au reținut un jurnalist, cunoscut critic al guvernului, care se afla la bord, atrăgând critici din partea Europei și Statelor Unite.