Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Banii, motiv de dispută între Marea Britanie şi UE

Marea Britanie beneficiază în continuare de înţelegerea din 1984 de returnare a unei părţi din cotizaţia la bugetul comunitar. Preşedintele CE, José Manuel Barroso, a declarat că practica nu mai este de actualitate.

Banii, motiv de dispută între Marea Britanie şi UE
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso. Foto: Parlamentul European.

Articol de Dan Vasiliu, corespondent RRA în Marea Britanie, 05 Iulie 2011, 09:50

Discuţii între Marea Britanie şi UE pe tema banilor, în preajma începerii unui nou exerciţiu financiar în Uniune, în 2014.

Marea Britanie încă mai beneficiază de o doză considerabilă din înţelegerea din 1984 de returnare a unei părţi din cotizaţia la bugetul comunitar. Atunci încă Marea Britanie era pe locul trei al celor mai slab dezvoltate zece membre ale UE.

Potrivit înţelegerii încheiate în 1984 între Marea Britanie şi UE, Guvernul de la Londra beneficiază de o rambursare a unei părţi importante din contribuţiile europene, din cauză că la acea dată majoritatea fondurilor erau redirecţionate către agricultură, iar acest domeniu nu avea o pondere importantă în economia britanică, executivul condus pe atunci de Margaret Thacher a cerut şi a obţinut să primească înapoi 2/3 din valoarea cu care plăţile Marii Britanii la bugetul european depăşeau încasările sale din fondurile comune.

De-a lungul anilor, suma a variat între 2 şi 5 miliarde de lire sterline.

Reprezentanţii UE vor să pună capăt înţelegerii

Într-un interviu acordat presei britanice, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat că această practică nu mai este de actualitate, atâta timp cât fondurile pentru sectorul agricol s-au diminuat considerabil în ultimii ani.

El a precizat că ar vrea să se revină la principiile iniţiale ale Uniunii, care spun că un stat poate beneficia de o rambursare doar în cazul în care contribuţiile sale sunt excesive în comparaţie cu nivelul intern de prosperitate.

Pentru început, şefii Uniunii sunt dispuşi să ofere Marii Britanii o sumă fixă în schimbul renunţării la acest ramburs.

Acesta s-ar situa în jurul a 23 de miliarde de lire sterline pentru perioada 2014-2020.

Estimările pentru aceeaşi perioadă arată că Marea Britanie ar beneficia de rambursări care depăşesc 25 de miliarde de lire, motiv pentru care Guvernul de la Londra nici nu vrea să audă de o renegociere a acestor termeni.

Discuţii similare au avut loc şi înaintea stabilirii bugetului pentru perioada 2007- 2013.

După negocieri intense, premierul de atunci, Tony Blair, a fost de acord să renunţe la 20% din valoarea rambursului, în schimbul unei reforme a politicii agricole comune, în care fondurile pentru agricultură să aibă o pondere din ce în ce mai mică. În prezent, rambursul pentru Marea Britanie implică o contribuţie mai mare din partea celorlalte state membre ale Uniunii.

Deoarece beneficiază de cele mai multe fonduri agricole, Franţa susţine o treime din acest ramburs, fiind urmată de Italia şi Spania.

Preşedintele francez, Nicholas Sarkozy, a lăsat să se înţeleagă că, dacă Marea Britanie va milita în continuare pentru reformarea politicii agricole comune, în sensul diminuării plăţilor către fermierii francezi, atunci Londra va trebui să ia în considerare renunţarea la rambursul actual, o situaţie de care ar beneficia toate celelalte state membre, inclusiv România, o contribuţie mai mare din partea Marii Britanii însemnând mai multe fonduri disponibile în bugetul comun.

Parlamentul European respinge îngheţarea bugetului UE
Economie 08 Iunie 2011, 17:53

Parlamentul European respinge îngheţarea bugetului UE

Iniţiativa îngheţării bugetului european pentru perioada 2014-2020, avansată de Marea Britanie şi susţinută de Franţa şi...

Parlamentul European respinge îngheţarea bugetului UE
Procesul de alegere a unui nou Papă va începe pe 7 mai
În lume 28 Aprilie 2025, 16:41

Procesul de alegere a unui nou Papă va începe pe 7 mai

Va exista astfel mai mult timp și pentru discuții, cu atât mai mult cu cât 108 cardinali sunt noi, numiți chiar de Papa...

Procesul de alegere a unui nou Papă va începe pe 7 mai
Peninsula iberică și sudul Franței, paralizate de o pană de curent generală
În lume 28 Aprilie 2025, 16:28

Peninsula iberică și sudul Franței, paralizate de o pană de curent generală

În Spania, trenurile sunt blocate, la fel și internetul și telefonia mobilă.

Peninsula iberică și sudul Franței, paralizate de o pană de curent generală
Pană masivă de curent în sud-vestul Europei
În lume 28 Aprilie 2025, 15:47

Pană masivă de curent în sud-vestul Europei

Lipsa energiei electrice a dat peste cap comunicațiile, rețelele de transport, dar și liniile de metrou din marile orașe.

Pană masivă de curent în sud-vestul Europei
Grecia: Alertă din cauza unui fenomen geologic care ameninţă un sat din Creta
În lume 28 Aprilie 2025, 13:28

Grecia: Alertă din cauza unui fenomen geologic care ameninţă un sat din Creta

Un fenomen geologic alarmant și-a făcut apariția în ultimele zile în satul Voutes, în apropierea orașului Iraklio

Grecia: Alertă din cauza unui fenomen geologic care ameninţă un sat din Creta
Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia
În lume 28 Aprilie 2025, 10:43

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia

La Summitul Iniţiativei celor Trei Mări din acest an se aşteaptă ca preşedinţii celor 13 ţări participante să se concentreze...

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia
Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere
În lume 28 Aprilie 2025, 08:22

Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere

Forțele americane au lovit peste 800 de ținte în Yemen începând cu 15 martie, când și-au intensificat campania împotriva...

Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere
SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina
În lume 28 Aprilie 2025, 07:54

SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina

Statele Unite au anunţat că vor stabili săptămâna aceasta dacă vor continua sau nu să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina,...

SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina