Avertisment MAE pentru cetățenii români care călătoresc în Spania
Avertisment MAE pentru cetățenii români care călătoresc cu avionul înspre și dinspre Spania.
Articol de Florin Lepădatu, 28 Iulie 2022, 20:19
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Ministerul de Externe avertizează cetățenii români care călătoresc cu avionul înspre și dinspre Spania că mai multe sindicate au prelungit greva însoțitorilor de zbor ai companiei aeriene Ryanair.
Ea se desfășoară în fiecare săptămână, de luni până joi, începând cu 8 august și până în 7 ianuarie anul viitor, la cele 10 aeroporturi de pe care compania operează.
Cetățenii români aflați în dificultate pot solicita asistență la consulatele generale ale României din Spania.