Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Autorităţile ungare se pregătesc pentru posibile inundaţii

Este de aşteptat ca apele Dunării să crească, în zilele următoare, până la cel mai înalt nivel din ultimii 50 de ani, potrivit guvernului de la Budapesta.

Autorităţile ungare se pregătesc pentru posibile inundaţii

Articol de Emil Groza, corespondent RRA în Ungaria, 03 Iunie 2013, 14:54

Autorităţile ungare iau măsuri de protecţie împotriva inundaţiilor în condiţiile în care nivelul apelor Dunării este în creştere.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Andras Giro Szasz, a declarat, luni, că este de aşteptat ca apele Dunării să crească, în zilele următoare, până la cel mai înalt nivel din ultimii 50 de ani, dar există resurse financiare suficiente pentru activităţile de protecţie împotriva inundaţiilor.

Acesta a precizat că lucrările de protecţie împotriva inundaţiilor se vor desfăşura pe o distanţă totală de aproximativ 1000 de kilometri, în activităţi urmând să fie angrenate în jur de 5000 de persoane, care vor avea la dispoziţie câteva milioane de saci cu nisip şi mijloacele tehnice necesare.

Direcţia pentru managementul situaţiilor de urgenţă a anunţat astăzi că din cauza creşterii nivelului Dunării este posibil să fie necesară închiderea circulaţiei rutiere pe cheiurile inferioare, la Budapesta, începând de mâine şi nu este exclus să fie nevoie de activităţi de protecţie împotriva inundaţiilor şi pe insula Margareta.

Specialiştii se aşteaptă ca apele Dunării să ajungă, la Budapesta, până la un nivel maxim de aproximativ 800 de centimetri la sfârşitul săptămânii.

Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican
În lume 24 Aprilie 2025, 13:38

Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican

De miercuri de dimineață, peste 55.000 persoane au adus un ultim omagiu Papei Francisc.

Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican
Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova
În lume 24 Aprilie 2025, 11:05

Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova

Vizita reprezintă un mesaj ferm de susținere a parcursului european al țării în fața amenințărilor hibride ale Rusiei.

Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova
Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski
În lume 24 Aprilie 2025, 08:03

Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski

Președintele Ucrainei a transmis că este exclus ca Ucraina să recunoască ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia.

Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski
Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 07:55

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc

Credincioșii vor putea să intre în Bazilica San Pietro pentru a trece prin fața sicriului Papei Francisc.

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc
FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări
În lume 23 Aprilie 2025, 23:53

FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări

Economistul şef al Fondului, Pierre-Olivier Gourinchas:"Intrăm într-o nouă eră, întrucât sistemul economic global care a...

FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări
Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia
În lume 23 Aprilie 2025, 23:15

Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia

Discuţiile ministeriale de la Londra asupra războiului din Ucraina au fost amânate, însă continuă cele la nivel de consilieri...

Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia
Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent
În lume 23 Aprilie 2025, 23:10

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent. Formaţiunea Sumar, partenerii de guvernare ai socialiştilor, conduşi de...

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent
La Vatican au început cele trei zile de priveghi public al Papei Francisc
În lume 23 Aprilie 2025, 18:37

La Vatican au început cele trei zile de priveghi public al Papei Francisc

La Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, sunt în plină desfăşurare pregătirile pentru înmormântare.

La Vatican au început cele trei zile de priveghi public al Papei Francisc