Atac armat în Raleigh, Carolina de Nord
Atac armat în Raleigh, Carolina de Nord.

Articol de Florin Lepădatu, 14 Octombrie 2022, 07:47
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Poliția din orașul Raleigh, statul american Carolina de Nord, a fost alertată aseară târziu de un schimb de focuri soldat cu șase persoane decedate, inclusiv un ofițer de poliție, a anunțat media locală, citând surse de securitate.
Atacatorul se pare că este un tânăr înarmat cu o pușcă, ce a fost încolțit de autorități într-un garaj.
Polițiștii, prezenți în număr mare la fața locului, le-au cerut locuitorilor să rămână în case.
Cel puțin patru răniți au fost transportați la spitalul din zonă, transmite agenția Reuters.