Armata israeliană le-a cerut, din nou, astăzi civililor palestinieni din nordul Fâşiei Gaza să se deplaseze către sudul teritoriului
Armata israeliană le-a cerut, din nou, astăzi civililor palestinieni din nordul Fâşiei Gaza să se deplaseze către sudul teritoriului.
Articol de Florin Lepădatu, 16 Octombrie 2023, 18:27
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - Armata israeliană le-a cerut, din nou, astăzi civililor palestinieni din nordul Fâşiei Gaza să se deplaseze către sudul teritoriului. Se estimează că deja un milion de oameni şi-au părăsit casele şi au plecat din nordul teritoriului care este controlat de mişcarea teroristă Hamas. Situaţia acestor oameni este foarte grea, atrag atenţia agenţiile umanitare, care solicită trimiterea ajutoarelor de strictă necesitate în Fâşia Gaza. Forţele armate israeliene au continuat astăzi să bombardeze poziţiile Hamas din Gaza, ceea ce a dus la un răspuns al teroriştilor. Sirenele de alarmă antiaeriană au sunat astăzi la Tel Aviv precum şi la Ierusalim, chiar în timpul deschiderii sesiunii Parlamentului Israelian-Knesset.
Ion Ştiubea, corespondentul RRA are detalii: ”Mai devreme decât era programantă s-a deschis în această după-amiază sesiunea de iarnă a Knessetului. Ea a debutat cu un minut de reculegere în memoria victimelor atacului barbar al organizaţiei Hamas din urmă cu 10 zile, după care a urmat discursul președintelui țării Itzhak Herzog. El a subliniat că Israelului îi este interzis să iasă din acest război așa cum a intrat și că viitoarea finală îi va aparține. Primul ministru, Beniamin Netanyahu, a declarat, la rândul său, că războiul de independență al Israelului încă nu s-a încheiat și că obiectivul de acum al ţării este zdrobirea completă a organizației Hamas. El a atras atenția că victoria finală nu va fi obținută rapid și fără sacrificii, dar că ea este sigură, pentru că va fi victoria luminii și a fiilor ei, împotriva întunericului și a fiilor lui. El s-a adresat, de asemenea, organizaţiei Hezbollah şi Iranului cu avertismentul: ""Nu ne puneţi la încercare". La sfârșitul discursului șefului opoziţiei, Yair Lapid, din Israel s-au auzit câteva explozii fără ca alarma să fie pusă în funcțiune.”/RADOR RADIO ROMÂNIA/