Armata israeliană a desfăşurat noi trupe în sudul ţării

25 Martie 2019, 15:18
Armata israeliană a desfăşurat două divizii de infanterie şi blindate în sudul ţării.
Au fost mobilizaţi rezervişti din corpul de informaţii şi apărare aeriană după atacul palestinian cu o rachetă cu rază de 120 de km lansată de Hamas de la Rafa, din Fâşia Gaza. Dimineaţă, o locuinţă din zona de centru a Isrelului a fost distrusă în urma atacului palestinian, şapte persoane fiind rănite.
Şeful Statului Major a condus o reuniune pentru evaluarea situaţiei la care au luat parte comandantul aviaţiei israeliene şi comandantul regiunii militare de sud, a relatat corespondentul Radio România Actualităţi Dragoş Ciocîrlan.