Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Apărarea antirachetă Aegis Ashore ar putea proteja o zonă din Pacific

Tipul de apărare antirachetă Aegis ar putea proteja o zonă întinsă din Pacific

Deveselu. Foto: Cătălin Purcaru

09 Februarie 2018, 02:48

Secretarul apărării, Jim Mattis, a arătat la Capitoliu că tipul de sistem de apărare antirachetă Aegis Ashore - desfăşurat în România şi Polonia, ar putea de asemenea proteja teatrul american şi al aliaţilor din Pacific, faţă de potenţiale atacuri din partea Chinei sau Coreei de Nord.

Jim Mattis: "Vom continua să ţinem pasul cu ameninţarea nord-coreeană, consolidând alături de sistemul THAAD, sistemul de apărare antirachetă Aegis, pe nave de război, în apele regiunii. Avem, de asemenea, câteva vase în apele japoneze, acum, care se pot muta dintr-un loc în altul, pentru a include acoperirea insulei Guam, dar luăm în considerare toate sistemele, inclusiv Ashore, pentru viitoarea protecţie a ariei noastre din Pacific".

O instalaţie fixă a sistemului Aegis ar putea consolida prezenţa militară în regiune, alături de vasele forţelor navale ale Statelor Unite care pot transporta bombardiere.

Tehnologia Aegis Ashore, ca sistem terestru, se bazează pe succesele sistemului Aegis pe mare, stabilind facilităţi terestre care pot detecta şi distruge rachetele baslistice inamice, atunci când sunt lansate atacuri.

Experţii militari spun că tehnologia unui sistem antirachetă Aegis terestru vine cu un potenţial avantaj de acoperire a unor distanţe mai lungi decât capacitatea sistemului bazat pe mare.

Sistemul Aegis din România, de pildă, foloseşte radare în tandem cu interceptoare de rachete SM-3, pentru a urmări şi distruge rachetele care atacă. Aegis Ashore în România a fost conceput ca un sistem de arme antirachetă care este unul de tehnologie integrate, ce asigură, potrivit oficialilor de Lockheed Martin, o capabilitate de procesare a unui semnal multimisiune. Procesorul asigură abilitatea de a urmări, simultan, ameninţările rachetelor de croazieră, cât şi ale celor balistice.

Acum, Pentagonul speră să crească producţia de SM-3 II A, o versiune mai mare a SM-3 I B. Ele sunt pregătite pentru Aegis Ashore şi ar fin relevate în orice apărare împotriva atacurilor cu rachete balistice din partea Coreei de Nord sau Chinei.

Agenţia de apărare antirachetă a Statelor Unite şi Corporaţia Raytheon au configurat noul interceptor, un software mai sensibil, menit să facă faţă noilor ameninţări. Statele Unite, ca şi Coreea de Sud şi Japonia, au vase de război echipate cu sistemul Aegis, capabilitatea de apărare antirachetă este considerată acum a fi mai vitală, cu Coreea de Nord aflându-se mai aproape de perfectarea armei sale nucleare şi a programelor de rachetă balistice.

Între timp, vicepreşedintele Mike Pence care se află în Coreea de Sud pentru a conduce delegaţia Statelor Unite, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă, încearcă să facă presiuni asupra Seului să adopte o poziţie mai dură faţă de Coreea de Nord.

Cu o retorică fermă şi promisiunea unor sancţiuni economice mai agresive împotriva Phenianului, vicepreşedintele american încearcă să reconcentreze atenţia aliaţilor SUA asupra Coreei de Nord. Pence are programate o serie de vizite simbolice care să atragă atenţia asupra abuzurilor drepturilor omului în Coreea de Nord şi a atitudinii nucleare agresive a regimului comunist.

Consilierii vicepreşedintelui Pence arată că acesta avansează în Coreea de Sud un contra-mesaj faţă de mesajul celor două Coreei ale căror relaţii par să se încălzească şi foloseşte Olimpiada de Iarnă ca o oportunitate pentru ca sudul şi comunitatea internaţională să exercite ceea ce preşedintele Trump a definit prin "maximă presiune".

Mike Pence: "Vom continua să intensificăm campania noastră de maximă presiune, până când Coreea de Nord face paşi concreţi către o denuclearizare completă, verificabilă şi ireversibilă".

În lume 30 Aprilie 2025, 18:54

Israelul ameninţă că va lovi ținte din Siria

Israelul a făcut în ultima vreme o serie de gesturi de deschidere față de comunitatea druză din Siria.

Israelul ameninţă că va lovi ținte din Siria
În lume 30 Aprilie 2025, 15:46

Polonia va primi de la SUA peste 400 de rachete aer-aer cu rază medie de acţiune

Washingtonul a aprobat vânzarea cu argumentul că rachetele vor îmbunătăţi capacitatea Poloniei de a face faţă ameninţărilor.

Polonia va primi de la SUA peste 400 de rachete aer-aer cu rază medie de acţiune
În lume 30 Aprilie 2025, 13:45

Germania își va înăspri politica antimigrație

Migrația ilegală a fost una dintre temele centrale ale campaniei electorale din Germania.

Germania își va înăspri politica antimigrație
În lume 30 Aprilie 2025, 10:27

Rusia a bombardat din nou oraşe ucrainene

Cel puţin 1 persoană a fost ucisă şi 46 au fost rănite în atacuri ruseşti cu drone asupra oraşelor Harkov şi Dnipro.

Rusia a bombardat din nou oraşe ucrainene
În lume 30 Aprilie 2025, 07:25

Preşedintele Donald Trump a marcat 100 de zile de la începerea actualului mandat

Sondajele de opinie arată însă că tot mai mulţi americani sunt sceptici cu privire la politicile economice şi legate de...

Preşedintele Donald Trump a marcat 100 de zile de la începerea actualului mandat
În lume 29 Aprilie 2025, 13:44

Spania și Portugalia își revin după căderea majoră de curent

99,5% din teritoriul spaniol are curent electric furnizat la parametri normali; aceeași situație este și în Portugalia.

Spania și Portugalia își revin după căderea majoră de curent
În lume 29 Aprilie 2025, 13:41

Greva naţională din Belgia afectează toate tipurile de transport

Ambele aeroporturi care deservesc capitala Bruxelles sunt afectate de grevă.

Greva naţională din Belgia afectează toate tipurile de transport
În lume 29 Aprilie 2025, 13:14

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reafirmat interesele României în cadrul summitului Iniţiativei celor Trei Mări

Liderii celor 13 ţări participante analizează modurile de impulsionare a investiţiilor şi de implementare a proiectelor...

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reafirmat interesele României în cadrul summitului Iniţiativei celor Trei Mări