Ambasadele la Kiev ale mai multor ţări occidentale şi SUA, închise temporar
România nu şi-a închis, miercuri, Ambasada, dar tratează doar urgenţele.
Articol de Radio România Actualităţi, 20 Noiembrie 2024, 18:31
Tensiunile cresc în Ucraina şi există preocupare şi în tabăra aliată, după intensificarea avertismentelor Rusiei, ca urmare a permisiunii americane pentru folosirea de către Kiev a rachetelor cu rază lungă de acţiune împotriva ţintelor ruseşti.
După Statele Unite, alte câteva ţări occidentale şi-au închis temporar ambasadele de la Kiev, de teama unui atac rusesc masiv. România nu a închis ambasada miercui, dar tratează doar urgenţele.
Laurenţiu Văduva: ”Ucraina a criticat ţările care au anunţat până acum închideri temporare de ambasade: Statele Unite, Spania, Italia, Ungaria şi Grecia. Le-a reamintit că ucrainienii trăiesc zilnic sub ameninţarea Rusiei şi că Moscova conduce un război psihologic şi informaţional masiv.
Între timp, Rusia a acuzat Statele Unite că fac totul pentru a prelungi războiul, la o zi după ce Ucraina a lovit în premieră cu rachete americane Himars o ţintă din regiunea rusă Briansk.
Aprobarea Americii pentru utilizarea acestor arme este o linie roşie a Moscovei, iar preşedintele Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei, care prevede acum un răspuns nuclear şi în cazul unui atac cu arme convenţionale, dacă acesta este sprijinit de o putere nucleară, referinţă clară la Statele Unite, potrivit France Press.
Sunt ştiri neoficiale că Statele Unite ar fi trimis Ucrainei şi mine antipersonal, gest criticat puternic de organizaţiile umanitare, dar şi de Rusia.
În luna ianuarie revine la Casa Albă Donald Trump, mare critic al ajutorului american masiv pentru Ucraina, iar până atunci Kievul încearcă să facă tot ce poate pentru a strânge rândurile aliaţilor europeni în jurul său.
Între timp, Rusia continuă să progreseze după atacurile masive din ultimele zile. Miercuri a anunţat cucerirea unei localităţi ucrainiene şi ameninţă puternic oraşele Pokrovsk, Kupiansk şi Kurachove. Şi o informaţie de ultimă oră. Potrivit Bloomberg, Ucraina a atacat ţinte de pe teritoriul Rusiei şi cu rachete englezeşti Storm Shadow, echivalentul Himarsului american.” /editor Florin Lepadatu/